Fotbal: CFR Cluj, învinsă cu 1-0 de FC Astana în preliminariile Ligii Campionilor

Fotbal: CFR Cluj, învinsă cu 1-0 de FC Astana în preliminariile Ligii Campionilor

Echipa de fotbal CFR Cluj a fost învinsă cu scorul de 1-0 (0-0) de formaţia kazahă FC Astana, marţi, pe Astana Arena din Nursultan, în manşa I a primului tur preliminar al Ligii Campionilor.

Formaţia kazahă, în care atacantul român Dorin Rotariu a evoluat titular, a fost supusă unei presiuni constante de CFR Cluj în debutul întâlnirii, campioana României creându-şi câteva ocazii importante de a deschide scorul. Mai întâi Ovidiu Hoban a trimis un şut peste poartă, pentru ca în minutul 11 Juan Culio să rateze o ocazie extrem de importantă. Fundaşul Evgheni Postnikov a respins greşit o minge, Culio a recuperat, a intrat în careu, dar de la aproximativ 11 metri nu a reuşit să trimită în plasă.

O dată cu trecerea timpului Astana a reuşit să echilibreze jocul, punând din ce în ce mai multe probleme campioanei României. În minutul 18 portarul Giedrius Arlauskis a scapat pe sub mână o minge şutată de Runar Mar Sigurjonsson, dar totul s-a încheiat cu o lovitură de colţ.

Cu 15 minute înainte de finalul primei reprize Marin Tomasov a încearcat şi el poarta, însă şi de această dată balonul a fost deviat în corner de Arlauskis. De altfel, pe parcursul primei părţi, FC Astana a reuşit să fie periculoasă doar prin şuturile de la distanţă şi la fazele fixe.

CFR Cluj a început şi repriza secundă cu o apărare avansată şi presing, dovadă că s-a adaptat destul de repede la condiţiile terenului sintetic de pe Astana Arena. Dar presiunea nu s-a concretizat, ba mai mult, gazdele puteau deschide scorul la şutul puternic de la distanţă al lui Dorin Rotariu, prinsă însă cu siguranţă de Arlauskis.

În ciuda cursului jocului, Astana a reuşit să marcheze dintr-o fază fixă în minutul 68. Mingea venită dintr-un corner de pe partea dreaptă a trecut prea uşor de Vinicius şi Culio, iar fundaşul Evgheni Postnikov, liber la 2 metri, a trimis mingea în plasă.

La 0-1, antrenorul Dan Petrescu l-a trimis în teren pe Rondon în locul lui Hoban pentru a mări forţa ofensivă. Iar marea ocazie a venit în minutul 81, când Omrani a trimis cu latul pe lângă, deşi avea în faţă poarta goală.

Cu 4 minute înainte de final, Dorin Rotariu putea mări avantajul la 2-0, însă şutul său puternic de la 25 metri a fost respins în corner de Arlauskis.

FC Astana - CFR Cluj 1-0 (0-0)
A marcat: Postnikov (68').
Nursultan, Astana Arena
Liga Campionilor - turul I preliminar (prima manşă)

Au evoluat echipele:
FC Astana: 1. Nenad Eric (căpitan) - 2. Antonio Rukavina, 44. Evgheni Postnikov, 24. Luka Simunovic, 15. Abzal Beisebekov - 27. Iuri Logvinenko - 14. Marin Tomasov (32. Rangelo Janga 59'), 18. Ivan Maevski, 10. Runar Mar Sigurjonsson, 45. Roman Murtazaiev (19. Firmin Mubele 84') - 9. Dorin Rotariu. Antrenor: Roman Grigorciuk.
Rezerve neutilizate: 35. Aleksandr Mokin - 7. Serikjan Mujikov, 28. Iuri Perţuh, 77. Dmitri Şomko, 99. Serghei Hijnicenko.

CFR Cluj: 87. Giedrius Arlauskis - 16. Mateo Susic, 3. Andrei Burcă, 55. Paulo Vinicius, 45. Mario Camora (căpitan) - 19. Juan Culio, 28. Ovidiu Hoban (99. Mario Rondon 75'), 37. Mihai Bordeianu (6. Coimbra Aurelio 90') - 10. Ciprian Deac, 9. Billel Omrani, 7. Adrian Păun (27. Sebastian Mailat 65'). Antrenor: Dan Petrescu.
Rezerve neutilizate: 12. Cosmin Vâtcă - 5. Yacouba Sylla, 30. Andrei Mureşan, 77. Ionuţ Peteleu.

Arbitru: Lawrence Visser (Belgia); arbitri asistenţi: Thibaud Nijssen (Belgia), Jo de Weirdt (Belgia); arbitru de rezervă: Kevin Van Damme (Belgia).
Cartonaşe galbene: Postnikov (90+5) / Camora (85')

Partida retur se va disputa în 17 iulie, de la ora 21:00, pe Stadionul "Dr. Constantin Rădulescu" din Cluj-Napoca.
AGERPRES (AS-editor: Marius Ţone, editor online: Ady Ivaşcu)


Citește și:

populare
astăzi

1 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

2 De citit analiza lui Adrian Năstase despre războiul din Ucraina

3 În ce circumstanțe a murit liderul interlop Costel Corduneanu

4 Surprinzător, unul dintre experții de top ai Chinei anunță înfrângerea Rusiei în Ucraina

5 VIDEO Filmare cu camarila lui Nicușor Dan, în frunte cu „bobinatorul” primarului, controversatul afacerist Matei Păun, în timp ce caută un sediu de ca…