Fotbal: CFR Cluj şi-a aflat posibilele adversare din Europa League, dacă va fi eliminată de Malmo FF

Fotbal: CFR Cluj şi-a aflat posibilele adversare din Europa League, dacă va fi eliminată de Malmo FF

CFR Cluj, în cazul în care va fi eliminată din preliminariile Ligii Campionilor de Malmo FF, va juca în turul al treilea preliminar al Europa League la fotbal cu învingătoarea dintre Sutjeska Niksic (Muntenegru) şi Alaşkert (Armenia), potrivit tragerii la sorţi efectuate luni, la Nyon.

Prima manşă se va disputa în deplasare, pe 9 august, iar manşa secundă la Cluj-Napoca, în data de 16 august.

Dacă va trece de Malmo FF, campioana României va juca în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor cu învingătoarea dintre Ludogoreţ Razgrad şi Vidi FC Szekesfehervar.

Prima manşă ar avea loc la Cluj-Napoca, pe 7 sau 8 august, iar manşa secundă în deplasare pe 14 august.

CFR Cluj dispută marţi 24 iulie primul meci cu Malmo FF, pe teren propriu, de la ora 19,00, în turul al doilea preliminar, revanşa fiind programată pe 1 august la Malmo.

Programul meciurilor din turul al treilea preliminar al Europa League, secţiunea campioanelor:
Ludogoreţ Razgrad (Bulgaria)/Vidi Szekesfehervar (Ungaria) - Zrinjski Mostar (Bosnia)/Valletta FC (Malta)
Legia Varşovia (Polonia)/Spartak Trnava (Slovacia) - F91 Dudelange (Luxemburg)/Drita (Kosovo)
Sutjeska Niksic (Muntenegru)/Alaşkert (Armenia) - CFR Cluj (România)/Malmo FF (Suedia)
Olimpija Ljubljana (Slovenia)/Crusaders Belfast (Irlanda de Nord) - BATE Borisov (Belarus)/HJK Helsinki (Finlanda)
Shkendija (Macedonia)/Sheriff Tiraspol (R. Moldova) - FC Santa Coloma (Andorra)/Valur Reykjavík (Islanda)
Cork City (Irlanda) - Celtic Glagow (Scoţia)/Rosenborg Trondheim (Norvegia)
Spartaks Jurmala (Letonia)/La Fiorita (San Marino) - Steaua Roşie Belgrad (Serbia)/Suduva Marijampole (Lituania)
The New Saints (Ţara Galilor)/Lincoln Red Imps (Gibraltar) - FC stana (Kazahstan)/FC Midtjylland (Danemarca)
Dinamo Zagreb (Croaţia)/Hapoel Beer Sheva (Israel) - APOEL Nicosia (Cipru)/Flora Tallinn (Estonia)
Torpedo Kutaisi (Georgia)/Víkingur (Feroe) - Kukes (Albania)/Qarabag (Azerbaidjan)
AGERPRES (autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Alexandru Cojocaru)


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

4 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR