Fotbal: Chiricheş spune că a ajuns la un acord cu preşedintele FRF privind primele de calificare la Campionatul European

Fotbal: Chiricheş spune că a ajuns la un acord cu preşedintele FRF privind primele de calificare la Campionatul European

Căpitanul echipei naţionale a României, Vlad Chiricheş, a anunţat, joi seara, într-o conferinţă de presă, că a ajuns la un acord cu preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, privind primele în cazul calificării la Campionatul European de anul viitor, precum şi bonusurile de performanţă în cadrul ediţiei 2020 a Ligii Naţiunilor.

Întrebat dacă a discutat cu Răzvan Burleanu despre recompensele pe care le vor primi jucătorii, Chiricheş a răspuns: "Nu am avut niciodată probleme în a ne înţelege cu preşedintele Federaţiei Române de Fotbal pe această temă. Da, am ajuns la un consens, este totul OK".

Preşedintele Răzvan Burleanu a fost mandatat de Comitetul de Urgenţă al FRF să negocieze şi să semneze cu jucătorii primei reprezentative contractul prin care să se stabilească sumele ce vor fi încasate de către jucătorii echipei naţionale în situaţia în care îndeplinesc obiectivul de perfomanţă stabilit pentru play-off-ul EURO 2020, respectiv calificarea la turneul final al Campionatului European 2020, precum şi bonusurile privind ediţia 2020 a Ligii Naţiunilor.

În cadrul conferinţei de presă, Chiricheş a declarat că în ciuda accidentărilor dese din ultimii ani nu s-a gândit să se retragă de la naţională pentru a juca numai la echipa de club.

"Sunt foarte fericit că am revenit la naţională după o perioadă foarte lungă. Sunt bine fizic şi sper să mă bucur de meciurile astea ale echipei naţionale. Nu m-am gândit să mă retrag de la naţională. Atâta timp cât eu mă simt bine după o accidentare doresc să vin la echipa naţională. Dacă o să fiu fizic foarte bine atunci voi fi tot timpul prezent aici", a subliniat el.

Fundaşul a menţionat că partidele cu Irlanda de Nord şi Austria sunt foarte importante în perspectiva barajului cu Islanda. "Mai suntem doar patru jucători care am jucat împotriva Irlandei de Nord la ultima întâlnire. Sunt jucători noi la naţională şi sperăm ca împreună să facem un joc frumos care să ne ajute să câştigăm. Eu am venit să ajut cât pot eu de mult echipa naţională şi sper să şi reuşesc. Meciurile acestea sunt foarte importante şi sper să avem rezultate bune care să ne ajute mental şi pentru barajul cu Islanda şi finala de după aceea", a explicat Chiricheş.

"Mirel Rădoi a venit cu o gândire pozitivă, încearcă să ne dea încredere şi sperăm să îl ajutăm să înceapă cu dreptul această campanie şi să câştigăm multe meciuri alături de el. Sperăm ca la finalul campaniei să putem spune că Mirel este unul dintre cei mai buni selecţioneri ai României", a adăuăgat Chiricheş.

Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte la 4 septembrie (ora 21:45), la Bucureşti, selecţionata Irlandei de Nord, şi la 7 septembrie (ora 21:45), la Klagenfurt, reprezentativa Austriei, în primele două partide din noua ediţie a Ligii Naţiunilor.
AGERPRES (A-editor: Marius Ţone, editor online: Andreea Preda)


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...