Fotbal: Clubul Dinamo, amendat cu 10.000 lei după meciul cu Steaua

Fotbal: Clubul Dinamo, amendat cu 10.000 lei după meciul cu Steaua

Clubul de fotbal Dinamo București a fost amendat cu 10.000 de lei după incidentele de la meciul din deplasare cu Steaua București (0-0), din etapa a 5-a a Ligii I, a decis Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal, întrunită miercuri, anunță site-ul LPF.

"FC Steaua vs. FC Dinamo 1948 — Incidente — În baza art. 82, raportat la art. 83.2.b din RD, cu aplicarea Hotărârii Comitetului de Urgență al FRF nr.18/26.08.2014, se sancționează clubul FC Dinamo 1948 cu o penalitate sportivă de 5.000 lei. În baza art. 82, raportat la art. 83.2.d din RD, cu aplicarea Hot. C.U. Nr.18/26.08.2014, se sancționează clubul FC Dinamo 1948 cu o penalitate sportivă de 10.000 lei. În baza art. 45.1 din RD, se sancționează clubul FC Dinamo 1948 cu penalitatea cea mai gravă, respectiv penalitate sportivă de 10.000 lei", potrivit site -ului citat.

Mihai Mincă, portarul lui CFR Cluj, eliminat în meciul din deplasare cu CSMS Iași, a fost sancționat cu o suspendare de 2 jocuri și o penalitate sportivă de 3.000 lei.

În cazul litigiului dintre jucătorul Marian Cristescu și clubul AFC Astra Giurgiu, "se acordă clubului AFC Astra un termen de grație de 5 zile pentru plata obligației și se penalizează cu suma de 3.000 lei". AGERPRES 


populare
astăzi

1 Documente / Această turnătoare a fost timp de 10 ani membră CNA...

2 Românul care l-a consiliat pe Trump anunță ce li se pregătește rușilor și coreenilor. „N-are nicio problemă să recurgă la metode foarte dure”

3 Are dreptate Mircea Marian / Coaliția de guvernare a mărit taxele și acum nu mai produce nimic

4 VIDEO „Este cea mai amplă operațiune de transport feroviar din Europa din ultimii 30-40 de ani”

5 VIDEO Priviți, trupele speciale ale Ucrainei au spart frontul rusesc la Zaporojie și au eliberat o localitate strategică