Fotbal: Contra (Dinamo) - Este o victorie la care nu mă așteptam după evoluția jocului

Fotbal: Contra (Dinamo) - Este o victorie la care nu mă așteptam după evoluția jocului

Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Cosmin Contra, a declarat, luni seara, într-o conferință de presă, că nu se aștepta să câștige derby-ul cu FCSB (fostă Steaua) având în vedere evoluția jocului, el arătându-se de altfel puțin nemulțumit de prestația jucătorilor săi.

"Este o victorie la care nu mă așteptam după evoluția jocului. Nu am început foarte bine acest meci, cred că toată presiunea de dinaintea partidei și-a pus amprenta asupra echipei. Nu am făcut o primă repriză foarte bună, am avut doar acea acțiune care a dus la penalty. Dar am știut să suferim, am așteptat momentul nostru, am crezut până în ultima secundă că putem câștiga și am câștigat. Sunt foarte fericit pentru băieți. Chiar mă bucur că reușim să câștigăm neavând jocuri bune, cum s-a întâmplat și în seara asta. M-aș fi așteptat la un joc mai bun din partea noastră, dar mă bucur că am câștigat. Cred că fotbalul îți dă înapoi dacă meriți. Noi am pierdut două puncte la Craiova, dar am câștigat azi două puncte. Nu știu dacă am meritat, dar ni s-a dat înapoi ce am pierdut la Craiova", a spus el.

Tehnicianul a adăugat că golul primit de Dinamo a fost unul "copilăresc" și a precizat că asemenea greșeli nu sunt permise într-un meci de o asemenea importanță. "Derby-urile întotdeauna sunt bărbătești, nu am avut vreo tactică să lovim un jucător anume, noi am vrut să câștigăm fiecare duel. Cred că galbenele s-au dat când a trebuit așa că nu cred că datorită agresivității noastre am câștigat. Hanca are patru goluri cu Steaua și toate din penalty, mă bucur mult pentru el. Iar golul primit a fost unul copilăresc. Nu trebuie să ne permitem la acest nivel să luăm un asemenea gol. Preferam să iau gol din acțiune sau din celelalte ocazii pe care le-a avut Steaua, decât să iau un asemenea gol. A fost o recentrare acolo, am lăsat mingea să cadă și a intrat în poartă, mai mult nu am văzut, nu știu cine a greșit. Dar vom analiza și sper să nu mai repetăm asemenea greșeli", a afirmat Contra.

Antrenorul a menționat că nu mai speră la titlu, chiar dacă prin victoria din partida cu FCSB s-a apropiat la doar 2 puncte de primul loc al clasamentului: "Noi vrem să câștigăm fiecare meci în parte, nu facem jocurile nimănui. Nu știu dacă putem ține pasul cu primele două clasate, au șanse mai mari la câștigarea campionatului. Dar pe mine mă interesează doar meciul de sâmbătă. Mă gândeam că dacă avem continuitate putem fi sus în clasament. Eu nu mai sper la titlu pentru că cele două au două puncte în fața noastră și nu depindem de noi. Noi ar trebui să câștigăm ambele partide, iar FC Viitorul și FCSB să facă pași greșiți. E destul de greu să se întâmple asta".

Echipa de fotbal Dinamo a câștigat, luni seara, cu scorul de 2-1 (1-0), partida cu FCSB disputată pe Arena Națională din București, în cadrul etapei a 8-a play-off-ului Ligii I . Sergiu Hanca a marcat ambele goluri ale formației Dinamo (34 — penalty, 90+6 — penalty), în timp ce pentru FCSB a înscris Marian Pleașcă (53).

AGERPRES (editor: Marius Țone, editor online: Ada Vîlceanu)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 De citit...

3 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

4 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...

5 Dezvăluiri înfiorătoare despre insula pe care britanicii au desfășurat experimente secrete și șocante