Fotbal: Conturile vicecampioanei ASA Tg. Mureș au fost blocate

Conturile clubului de fotbal ASA Târgu Mureș au fost blocate, în urma unui control financiar ce a avut loc la sediul asociației în perioada 2014-2015, a anunțat vicecampioana României pe site-ul său oficial.

''Conducerea ASA Târgu Mureș a informat astăzi jucătorii și echipa tehnică asupra faptului că, temporar, conturile clubului au fost blocate în urma controlului ce a avut loc în perioada 2014-2015, la sediul asociației'', menționează comunicatul.

Măsura blocării conturilor a fost contestată de club în instanță, urmând să se judece solicitarea asociației.

''În aceste condiții, conducerea clubului va regândi strategia viitoare a întregii echipe, dar prioritar va fi achitarea restanțelor către jucători și către personalul aflat sub contract. De asemenea, conducerea clubului își reafirmă atitudinea sa de totală transparență și colaborare pentru clarificarea cât mai urgentă a cazului'', mai menționează comunicatul, clubul precizând că nu poate oferi și alte detalii, având în vedere că situația judiciară este în derulare.

ASA Tg. Mureș va juca Supercupa României, miercuri, la Constanța, contra campioanei Steaua București.

Echipa antrenată de Dan Petrescu va debuta în noul sezon al Ligii I duminică 12 iulie, de la ora 21,00, acasă, cu Dinamo București.

ASA este calificată în turul al treilea preliminar al Europa League, care va avea loc pe 30 iulie și 6 august. AGERPRES 


populare
astăzi

1 „L-am avertizat”. Omul de afaceri Dragoș Sprînceană rupe tăcerea, după raportul Congresului SUA: „Am fost în contact săptămânal cu Călin Georgescu”

2 Vedeta de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, Ruxandra Luca, surprinsă în ipostaze intime cu un chirurg căsătorit

3 „Eu i-am făcut plângerea penală”. Consilierul lui Ilie Bolojan dezvăluie că l-a reclamat pe Robert Negoiță la DNA

4 „Am făcut sex într-un hotel chinezesc, apoi am descoperit că am fost difuzați către mii de oameni”

5 De citit... / Statele care pot „băga” SUA sau China oricând în „buzunare”