Fotbal: Cristiano Ronaldo, aşteptat marţi la Madrid pentru procesul de fraudă fiscală

Fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo (Juventus Torino) este aşteptat marţi în faţa unui tribunal din Madrid, care îl va condamna la plata unei penalităţi de 18,8 milioane euro pentru fraudă fiscală, relatează AFP.

Tribunalul madrilen i-a refuzat atacantului lui Juventus cererea de a fi audiat prin videoconferinţă, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al curţii spaniole.

Cristiano Ronaldo, fost jucător la Real Madrid până vara trecută, va primi pe lângă amendă şi o condamnare de doi ani de închisoare. În Spania, nu sunt executabile sentinţele în cuantum de până la doi ani în cazul persoanelor fără antecedente judiciare.

Jucătorul portughez de 33 ani a acceptat această înţelegere cu fiscul spaniol, pentru că în caz contrar risca o amendă mai mare, de 28 milioane de euro şi o sentinţă de trei ani şi jumătate, pe care ar fi trebuit să o efectueze.

Cvintuplul câştigător al Balonului de Aur a fost acuzat că a utilizat mai multe firme paravan din Insulele Virgine şi Irlanda, cu impozite scăzute, pentru a evita să-şi plătească taxele în Spania.

Marele rival al portughezului, Lionel Messi, a fost şi el condamnat pentru fraudă fiscală în 2016, fiind nevoit să plătească o amendă de 2 milioane euro şi primind o sentinţă de 21 de luni de închisoare, comutată apoi într-o amendă de 252.000 euro. AGERPRES/(autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Proiect de lege controversat al liderului AUR Petrişor Peiu, acţionar la 20 de companii listate la bursă