Fotbal: Dinu Todoran (FCSB) - Ţinând cont de lotul pe care îl am, cred vom câştiga titlul

Fotbal: Dinu Todoran (FCSB) - Ţinând cont de lotul pe care îl am, cred vom câştiga titlul

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Dinu Todoran, a declarat, miercuri, în prima sa conferinţă de presă de la instalarea în funcţie, că ţinând cont de lotul pe care îl are la dispoziţie, crede că anul acesta formaţia sa va câştiga titlul.

În opinia tehnicianului, FCSB a pierdut titlul sezonul trecut din cauza problemelor legate de COVID, a accidentărilor şi a arbitrajelor.

"Mă bucur că am venit la cea mai galonată echipă. Tot timpul aici se doreşte performanţă. Jucătorii au răspuns bine la această perioadă grea de antrenamente, sunt mulţumit de ei şi sperăm să ne îndeplinim obiectivul. Ne dorim toţi să câştigăm titlul. Ţinând cont de lotul pe care îl am, cred că anul ăsta vom câştiga titlul. Dar nu este uşor, pentru că ne vom lupta cu echipe puternice, echipe cu tradiţie, vom vedea ce se va întâmpla. Să dea Dumnezeu ca anul acesta să nu mai avem probleme cu accidentările, să nu mai fie problema cu pandemia... pentru că anul trecut din cauzele astea nu s-a câştigat titlul. În plus, au fost şi nişte greşeli de arbitraj. Iar totul s-a adunat. Din cauza asta echipa a pierdut campionatul sezonul trecut... problemele legate de COVID, problemele cu accidentările, problemele cu arbitrajul", a afirmat Todoran.

"Prima discuţie cu patronul a fost sinceră. Nea Gigi ne-a spus ce-şi doreşte, iar noi trebuie să facem totul peste asta. El îşi doreşte să câştige campionatul. Am cei mai buni jucători din România pe toate compartimentele. Şi sunt dornici de performanţă. Sunt tineri foarte talentaţi, jucători care în viitor vor avea un cuvânt greu de spus în fotbalul românesc. Mă bucur că am la dispoziţie un asemenea grup", a afirmat antrenorul, precizând că la FCSB va juca ofensiv sub conducerea sa.

Întrebat cum va gestiona relaţia cu patronul, cunoscut fiind faptul că acesta se implică în alcătuirea primului 11, Todoran a răspuns: "Deocamdată nu am întâlnit problema asta. Când o voi întâlni, voi spune. Deocamdată nu am vorbit cu domnul Becali despre lucrurile acestea".

Referitor la meciul cu FC Botoşani de joi, din prima etapă a Ligii I, antrenorul a menţionat: "Chiar dacă au plecat jucători de la Botoşani, au venit alţii la fel de buni. Eu am fost la Botoşani, ştiu ce înseamnă. Ne aşteaptă un meci greu, fiind şi început de campionat. Amândouă planurile sunt importante, şi campionatul şi parcursul european. Dar primul meci este cel cu Botoşani. Obiectivul este să intrăm în grupele Conference League, campionatul şi Cupa".

Echipa de fotbal FCSB întâlneşte, joi, de la ora 20:30, în deplasare, formaţia FC Botoşani, într-o partidă contând pentru prima etapă a Ligii I.
AGERPRES (V, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Dragomir, editor online: Adrian Dãdârlat)


Citește și:

populare
astăzi

1 Descoperire care dă de gândit în Brazilia...

2 VIDEO De azi se va circula pe 12 km noi din A0, permițând șoferilor o legătură pe autostradă în partea de sud a Capitalei între DN6, DN5 și DN4

3 A început „detonarea” lui Piedone? A apărut o „personajă” nouă în peisaj...

4 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

5 „Dacă rămâneam cu el era vai de vieţişoara mea. Era un diavol frumos” / I-a fost amantă lui Florin Piersic timp de 9 ani