Fotbal: Dusan Uhrin jr, noul antrenor al lui Dinamo

Clubul de fotbal Dinamo Bucureşti a ajuns la un acord cu antrenorul ceh Dusan Uhrin jr pentru a prelua, de miercuri, conducerea tehnică a echipei din Şoseaua Ştefan cel Mare, a anunţat gruparea pe pagina sa de Facebook.

Tehnicianul ceh a ajuns miercuri în Bucureşti şi va conduce, la ora 17:30, prima şedinţă de pregătire în cantonamentul de la Săftica.

Dusan Uhrin jr a mai antrenat de două ori pe Dinamo în carieră, în sezonul competiţional 2019-2020 (23 de meciuri, 9 victorii, patru remize, 10 înfrângeri) şi anul trecut, când a terminat campionatul pe locul 5 în play-out (9 partide, 5 victorii, două remize, două eşecuri).

În vârstă de 54 de ani, Dusan Uhrin Jr a mai condus formaţiile Bohemians Praga, Mlada Boleslav, AEL Limassol, Dinamo Tbilisi, Viktoria Plzen, Dinamo Minsk, Slavia Praga, Politehnica Timişoara, CFR Cluj şi Gaz Metan Mediaş.

Dinamo s-a despărţit miercuri de antrenorul Flavius Stoican, care a pregătit echipa doar opt etape.

Dinamo a încheiat sezonul regular pe locul 14 şi va începe în play-out cu 9 puncte. Uhrin jr va redebuta la Dinamo pe 13 martie, cu Rapid, în deplasare, la Mioveni.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Ce „coace” Tucker Carlson? /