Fotbal: Echipa antrenată de Flavius Stoican, Zimbru Chișinău, calificată spectaculos în turul II preliminar al Europa League

Zimbru Chișinău, echipă antrenată de românul Flavius Stoican, a obținut o calificare spectaculoasă în turul al doilea preliminar al Europa League la fotbal, marți, după ce a învins în deplasare formația georgiană Cihura Sacihere, cu scorul de 3-2, în manșa a doua a primului tur preliminar.

După 0-1 în capitala Republicii Moldova, Zimbru a fost condusă cu 1-0 și 2-1 în Georgia, dar a revenit extraordinar și a marcat golul victoriei și al calificării în minutul 90+3.

Ghiorghi Ivanișvili a deschis scorul (13), dar fundașul brazilian Emerson a restabilit egalitatea în prelungirile primei reprize (45+2). Levan Kakubava (55) a marcat din nou pentru georgieni, însă Zimbru a egalat prin Ion Jardan (61), iar același Emerson (90+3) a înscris golul victoriei oaspeților, care s-au calificat grație numărului mai mare de goluri marcat în deplasare.

Următoarea adversară pentru Zimbru va fi formația turcă Osmanlispor, la care joacă românii Gabriel Torje și Raul Rusescu.

S-au mai calificat în turul al doilea preliminar echipa irlandeză St. Patrick's Athletic și formația malteză Birkirkara. St. Patrick's Athletic, care câștigase în tur cu 1-0, a cedat cu 1-2 în deplasare pe terenul echipei Jeunesse d'Esch (Luxemburg), în manșa a doua. Birkirkara a dispus acasă de formația bosniacă Siroki Brijeg cu 2-0, după 1-1 în primul joc.

Celelalte meciuri din manșa secundă a primului tur preliminar vor avea loc miercuri și joi.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Lecții pentru întreaga lume din mica Ungarie

2 Festivalul prostiei în PSD, în plină desfășurare. Ultimele informații

3 Povestea unui nou eșec al statului militaro-securist

4 Ce îi lipsește României ca să meargă în direcția bună? Un politolog din SUA pune degetul pe rană: „În Turcia, în 2004-2005, autostrăzile erau SF pentr…

5 Așa o fi?