Fotbal: FC U Craiova 1948 a câştigat duelul nou-promovatelor cu Rapid

FC U Craiova 1948 a învins-o pe FC Rapid Bucureşti cu scorul de 3-1, luni seara, în deplasare, la Buftea, în duelul nou-promovatelor în Liga I de fotbal, desfăşurat în etapa a 9-a, penultima, a fazei play-off a Ligii a II-a.

Claudiu Bălan a reuşit un hat-trick pentru oaspeţi (20, 45, 68), golul echipei Rapid fiind înscris de Adrian Bălan (62), dintr-un penalty uşor acordat.

Rapid obţinuse promovarea în prima ligă chiar înaintea partidei de la Buftea, după egalul dintre ASU Politehnica Timişoara şi CS Mioveni (2-2).

În alt meci jucat luni, AFC Dunărea 2005 Călăraşi a pierdut acasă cu 0-2 meciul cu AFK Csikszereda Miercurea Ciuc.

Clasament:
1. FC U Craiova 1948 53 puncte
2. FC Rapid 49 puncte
3. CS Mioveni 45 puncte
4. Dunărea Călăraşi 43 puncte
5. FK Csikszereda 41 puncte
6. ASU Poli Timişoara 40 puncte

Primele două clasate promovează direct, iar următoarele două susţin baraje cu echipele clasate pe locurile 7-8 în play-out-ul Ligii I.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR