Fotbal: FC Voluntari l-a transferat pe Gabriel Tamaş

Fotbal: FC Voluntari l-a transferat pe Gabriel Tamaş

Cluburile de fotbal FC Voluntari şi Universitatea Cluj au ajuns la un acord în privinţa transferului fundaşului Gabriel Tamaş la echipa ilfoveană, a anunţat gruparea de Liga I, duminică, pe pagina sa de Facebook .

Tamaş (37 ani), care are 66 de meciuri în naţionala României şi 101 de prezenţe în trei dintre campionatele de top ale Europei, ''se anunţă a fi noul lider din defensiva formaţiei'' din Voluntari, precizează sursa amintită.

De-a lungul carierei, Tamaş a evoluat în 10 partide în cea mai importantă competiţie intercluburi din lume, UEFA Champions League, pentru Galatasaray şi FCSB, în preliminarii şi în faza grupelor.

În Europa League, fundaşul a bifat 32 de jocuri şi trei goluri, cu Dinamo, Celta Vigo, FCSB şi Hapoel Haifa.

Palmaresul lui Tamaş cuprinde titlul de campion al României cu FCSB în sezonul 2014-2015, Cupa României în trei rânduri, cu Dinamo (2002-2003 şi 2004-2005) şi FCSB (2014-2015). Cu Dinamo a triumfat şi în Supercupa României în 2006.

În străinătate, Gabi Tamaş s-a impus cu Hapoel Haifa în Cupa şi în Supercupa Israelului la finalul sezonului 2017-2018.

Gabi Tamaş a mai jucat la AJ Auxerre, West Bromwich Albion, Spartak Moscova, Doncaster Rovers, Watford, Cardiff City şi Astra Giurgiu. El va purta tricoul cu numărul 30 la FC Voluntari.

Clubul ilfovean i-a mai adus în această iarnă pe mijlocaşul ceh Lukas Droppa (Gaz Metan Mediaş), pe fundaşul Marius Briceag (FCSB), pe atacantul nord-macedonean Viktor Angelov (Siroki Brijeg), pe mijlocaşul bulgar Antoni Ivanov (Universitatea Craiova), pe mijlocaşul portughez Helder Tavares (Giresunspor), pe mijlocaşul belgian Martin Remacle (Pandurii Târgu Jiu), pe fundaşul central algerian Mourad Satli (Muaither SC) şi pe extrema croată Ivan Pesic (Vorskla Poltava).

Luni, FC Voluntari va juca în deplasare cu FC Viitorul Constanţa (Academia Hagi - Stadion Central - Ovidiu, 17:30), în etapa a 22-a a Ligii I.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: FC Voluntari /Facebook


populare
astăzi

1 O informație care dă fiori...

2 Cine sunt „valorile speciale” cărora le datorăm condamnarea României la CEDO în dosarul Danileț. Cu nume și prenume

3 Stolojan, atac la guvern / „Pensionarii care provin din clasa de mijloc (care a avut venituri salariale între 3.000 și 10.000 mii de lei brut) au puter…

4 „Avertismentul” unei tinere chinezoaice, stabilită în țara noastră: „România este periculoasă pentru fete”. Motivul este surprinzător

5 Tudorel Toader face dezvăluiri din culisele mandatului său de ministru: „La legile justiției s-a creat o psihoză” / „Dragnea insista să modificăm conţin…