Fotbal feminin: Echipa Statelor Unite a câștigat Cupa Mondială din Canada

Echipa Statelor Unite a câștigat Cupa Mondială feminină de fotbal din Canada, duminică, la Vancouver, după ce a zdrobit Japonia, deținătoarea trofeului, cu scorul de 5-2 (4-1), în finală.

Americancele și-au trecut în palmares al treilea lor titlu mondial, după cele din 1991 și 1999, grație unui meci de excepție făcut de ''decarul'' Carli Lloyd, care a reușit o ''triplă''.

SUA a tranșat practic soarta meciului în primul sfert de oră, având în vedere că în minutul 16 conducea cu 4-0. Carli Lloyd (3, 5, 16), Lauren Holiday (14) și Tobin Heath (54) au marcat pentru învingătoare, în timp ce pentru nipone au înscris Yuki Ogimi (27) și Julie Johnston (52, autogol).

Americancele au crescut ca nivel de la debutul turneului, ele fiind și campioanele olimpice en titre. Echipa SUA și-a luat o revanșă în fața Japoniei după finala pierdută în 2011 la loviturile de departajare, în Germania.

În finala de duminică, Lloyd a marcat primele două goluri în urma unor lovituri libere, iar a treia sa reușită, din minutul 16 a fost o veritabilă operă de artă, cu un șut lobat de la 50 de metri care a învins-o pe Kaihori. Carli Lloyd a reușit cel mai rapid hat-trick din istoria Cupei Mondiale feminine.

Japonia a avut o încercare de revenire, reducând diferența la 4-2, dar imediat americancele au înscris al cincilea gol și au decis soarta partidei.

Pe BC Stadium din Vancouver, în fața a 53.341 spectatori, au evoluat echipele:

SUA: Hope Solo — Meghan Klingenberg, Becky Sauerbrunn, Julie Johnston, Ali Krieger — Morgan Brian, Lauren Holiday, Megan Rapinoe (Kelley O'Hara, min. 61), Tobin Heath (Abby Wambach, min. 79) — Carli Lloyd, Alex Morgan (Christie Rampone, min. 86). Selecționer: Jill Ellis.

Japonia: Ayumi Kaihori — Saori Ariyoshi, Azusa Iwashimizu (Homare Sawa, min. 33), Saki Kumagai, Aya Sameshima — Nahomi Kawasumi (Yuika Sugasawa, min. 39), Mizuho Sakaguchi, Rumi Utsugi, Aya Miyama — Shinobu Ohno (Mana Iwabuchi, min. 60), Yuki Ogimi. Selecționer: Norio Sasaki.

Arbitru: Katerina Monzul (Ucraina).
Cartonașe galbene: Sawa (82), Iwabuchi (85). AGERPRES


populare
astăzi

1 „L-am avertizat”. Omul de afaceri Dragoș Sprînceană rupe tăcerea, după raportul Congresului SUA: „Am fost în contact săptămânal cu Călin Georgescu”

2 Vedeta de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, Ruxandra Luca, surprinsă în ipostaze intime cu un chirurg căsătorit

3 „Eu i-am făcut plângerea penală”. Consilierul lui Ilie Bolojan dezvăluie că l-a reclamat pe Robert Negoiță la DNA

4 „Am făcut sex într-un hotel chinezesc, apoi am descoperit că am fost difuzați către mii de oameni”

5 De citit... / Statele care pot „băga” SUA sau China oricând în „buzunare”