Fotbal: Gheorghe Popescu - Dacă votanţii nu îl aleg pe Lupescu atunci fotbalul românesc îşi merită soarta

Fotbal: Gheorghe Popescu - Dacă votanţii nu îl aleg pe Lupescu atunci fotbalul românesc îşi merită soarta

Fostul internaţional Gheorghe Popescu a declarat, luni, că fotbalul românesc îşi merită soarta dacă membrii afiliaţi nu îl aleg pe Ionuţ Lupescu şi continuă cu Răzvan Burleanu în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal.

"Prezenţa noastră aici, alături de Ionuţ Lupescu, este un semnal important. Dar Ionuţ trebuie să muncească, trebuie să îi convingă pe membrii afiliaţi că este omul potrivit şi că programul lui este cel mai bun. Noi suntem aici să-l susţinem şi să certificăm capacitatea lui managerială, capacitate pe care sper ca din 18 aprilie să şi-o pună în practică la FRF. Dacă membrii afiliaţi vor avea o altă opţiune în afara lui Ionuţ Lupescu atunci chiar că fotbalul românesc îşi merită soarta. Merităm să ne ducem mai jos decât suntem dacă îl aleg pe actualul preşedinte când au posibilitatea să îl voteze pe Ionuţ Lupescu. Atunci votanţii au o problemă", a afirmat Popescu.

Fostul internaţional Ionuţ Lupescu, care a ocupat până de curând funcţia de director al Comisiei Tehnice a UEFA, şi-a lansat oficial, luni, candidatura la alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal programate la 18 aprilie.

La evenimentul în care şi-a prezentat programul de candidatură au fost prezenţi numeroşi foşti jucători şi oameni de fotbal. Printre cei care i-au oferit susţinerea lui Ionuţ Lupescu s-au aflat Florin Răducioiu, Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu, Dan Petrescu, Cristian Chivu, Victor Piţurcă, Florin Prunea, Adrian Ilie, Ioan Andone, Ştefan Iovan, Gino Iorgulescu, Marius Lăcătuş, Tudorel Stoica, Daniel Timofte, Daniel Niculae, Ciprian Marica, Daniel Pancu, Basarab Panduru, Costel Gâlcă, Adrian Iencsi, Răzvan Raţ, Gheorghe Mihali, Gheorghe Mulţescu, Ionel Ganea, Ioan Andone, Dorin Mateuţ, Dumitru Stângaciu, Bogdan Stelea, Cristian Balaj, Adalbert Kassai, Mircea Sandu, Pompiliu Popescu, Justin Ştefan şi Robert Pongracz.

Chiar dacă nu au fost prezenţi, au transmis mesaje video de susţinere doi mari antrenori ai fotbalului european, Alex Ferguson şi Mircea Lucescu.

Campania fostului internaţional se va desfăşura sub sloganul "Ionuţ Lupescu - Din nou pentru România".

În vârstă de 49 de ani, Ionuţ Lupescu este primul candidat la preşedinţia FRF care îşi lansează oficial candidatura. Până în prezent şi-au mai anunţat intenţia de a candida actualul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, şi foştii fotbalişti Marcel Puşcaş şi Sorin Răducanu.

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a stabilit la 12 ianuarie ca alegerile pentru preşedinţia FRF să aibă loc în cadrul Adunării Generale din 18 aprilie. Conform Statului FRF, termenul limită pentru depunerea dosarelor de candidatură este cu 15 zile înainte de data alegerilor.

Răzvan Burleanu conduce Federaţia Română de Fotbal din 5 martie 2014, atunci când a câştigat alegerile pentru preşedinţie în dauna celorlalţi trei candidaţi: Vasile Avram, Gheorghe Chivorchian şi Sorin Răducanu.
AGERPRES (editor: Marius Ţone, editor online: Irina Giurgiu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...