Fotbal: Harry Kane (Tottenham) revine pe teren după accidentarea suferită în urmă cu şase luni

Fotbal: Harry Kane (Tottenham) revine pe teren după accidentarea suferită în urmă cu şase luni

Atacantul echipei Tottenham Hotspur, Harry Kane, va reveni pe teren la aproape şase luni după ce a suferit o accidentare la coapsa stângă în urma căreia a fost supus unei intervenţii chirurgicale, a anunţat joi antrenorul lui Spurs, Jose Mourinho.

''Kane s-a antrenat foarte bine. El va fi titular vineri în partida din Premier League, cu Manchester United. Că va juca tot meciul sau doar 60, 70, 80 de minute, asta nu ştim acum, vom vedea atunci, dar Harry este în formă'', a punctat Mourinho.

Căpitanul naţionalei Angliei nu a mai jucat de pe 1 ianuarie, când echipa sa a fost învinsă cu 1-0 de Southampton.

Cel mai bun marcator de la CM 2018 din Rusia (6 goluri) a fost supus atunci unei operaţii după ce s-a ales cu o ruptură la coapsa stângă când a marcat un gol, nevalidat de arbitru, în meciul de campionat cu Southampton.

Atacantul este la prima accidentare din acest sezon, după ce a avut două perioade de indisponibilitate în stagiunea trecută din cauza unor probleme la ligamentele gleznei stângi.

După 100 de zile de pauză forţată, din cauza pandemiei de coronavirus, Premier League s-a reluat miercuri cu două meciuri restanţă. Aston Villa şi Sheffield United au remizat, 0-0, în timp ce Manchester City a învins-o pe Arsenal cu 3-0. AGERPRES


populare
astăzi

1 Cine sunt „valorile speciale” cărora le datorăm condamnarea României la CEDO în dosarul Danileț. Cu nume și prenume

2 Stolojan, atac la guvern / „Pensionarii care provin din clasa de mijloc (care a avut venituri salariale între 3.000 și 10.000 mii de lei brut) au puter…

3 Tudorel Toader face dezvăluiri din culisele mandatului său de ministru: „La legile justiției s-a creat o psihoză” / „Dragnea insista să modificăm conţin…

4 „Avertismentul” unei tinere chinezoaice, stabilită în țara noastră: „România este periculoasă pentru fete”. Motivul este surprinzător

5 ANRE a pierdut intenționat un proces de 100 de milioane de lei, spune departamentul juridic al instituției, care a sesizat DNA