Fotbal: Ianis Hagi - Ar trebui să gestionăm mai bine finalurile meciurilor

Fotbal: Ianis Hagi - Ar trebui să gestionăm mai bine finalurile meciurilor

Marcatorul golului victoriei României în partida cu Macedonia de Nord, din cadrul preliminariilor CM 2022, Ianis Hagi, a afirmat, joi seara, că şi-ar dori ca echipa naţională să gestioneze mai bine finalurile meciurilor, făcând referire la faptul că prima reprezentativă a primit două goluri în doar două minute.

"Ultimele 15 minute nu am fost atenţi ca şi echipă. E greu când e spaţiu aşa mare pe 16 metri, e normal să luăm goluri. Dar asta este o greşeală din partea echipei, ar trebui să gestionăm mai bine finalurile de meci. Dar eu sunt fericit că am reuşit să marchez golul victoriei şi că am început cu dreptul campania. E primul gol, dar este şi primul meci de calificare, obiectivul nostru este să ne calificăm, nu ţine de goluri. Nu am adus eu calificarea, mai sunt nouă meciuri. E normal să fii conştient ce ai de făcut pe teren, dar este primul meci, mai sunt încă nouă. Este o calificare în care credem foarte mult. Credem că putem să reuşim ceea ce ne dorim", a declarat Hagi la postul Pro Tv.

Jucătorul a explicat şi gestul de a duce mâna la gură după marcarea golului victoriei: "Prin gestul de după gol am vrut să arăt că nu există niciun fel de conflict între mine şi Mirel Rădoi aşa cum s-a vorbit la moment dat. A fost o surpriză pentru toţi că a venit (n.r. - selecţionerul) alături de echipă. Cred că a fost un impuls înainte de meci să avem antrenorul pe margine, ne bucură că am şi reuşit să câştigăm meciul".

Echipa naţională de fotbal a României a învins selecţionata Macedoniei de Nord cu scorul de 3-2 (1-0), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, la debutul său în Grupa J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022.

Duminică, în al doilea său meci din cadrul preliminariilor, prima reprezentativă va juca împotriva Germaniei (ora 21:45, Arena Naţională din Bucureşti), pentru ca la 31 martie să întâlnească Armenia (ora 19:00, în deplasare).

România se mai află în grupă cu Islanda şi Liechtenstein. La CM 2022 se califică direct primul loc din grupă, locurile secunde urmând să dispute baraje. Ultima Cupă Mondială la care a participat România a fost cea din 1998, din Franţa.
AGERPRES (V, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Marius Ţone, editor online: Alexandru Cojocaru)


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”