Fotbal: Jucătorii echipei CFR Cluj au primit medaliile, tricourile şi trofeul de campioni ai României

Jucătorii şi antrenorii echipei CFR Cluj au primit medaliile, tricourile şi trofeul de campioni ai României la fotba l, duminică seara, după meciul câştigat cu Universitatea Craiova (2-1), în penultima etapă din play-off-ul Ligii I.

Imediat după fluierul final al partidei, spectatorii au invadat terenul stadionului ''Dr. Constantin Rădulescu'' şi s-au bucurat alături de jucători. Ulterior, suporterii au părăsit gazonul şi s-a putut organiza festivitatea de premiere, care s-a încheiat cu trofeul ridicat de căpitanul Mario Camora, o baie de şampanie, confettti şi artificii.

CFR Cluj a câştigat al cincilea său titlu consecutiv de campioană a României la fotbal, duminică seara, după ce a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 2-1 (1-0), pe teren propriu, într-un meci din etapa a 9-a, penultima, a fazei play-off a Ligii I.

Echipa antrenată de Dan Petrescu are patru puncte avans faţă de principala sa urmăritoare, FCSB, înaintea ultimei etape din play-off. De remarcat că la finalul sezonului regulat, CFR avea 14 puncte în plus faţă de FCSB.

CFR Cluj şi-a trecut astfel în palmares al optulea titlu de campioană, după cele din 2008, 2010, 2012, 2018, 2019, 2020 şi 2021.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)


populare
astăzi

1 Va interzice Nicușor Dan și TVR la Cotroceni după atacurile Sorinei Matei?

2 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

3 Premieră în Marea Baltică / navă rusă lovită și avioane NATO ridicate de la sol

4 Blocaj în contractul Oerlikon / sistemele Armatei nu au trecut testele tehnice

5 LIVE Protestul AUR / În zona Parcul Izvor sunt deja adunate aproape 10.000 de persoane