Fotbal: Keşeru a înscris din nou pentru Ludogoreţ, în campionatul Bulgariei

Atacantul român Claudiu Keşeru a marcat un gol pentru Ludogoreţ Razgrad, învingătoare cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă, pe terenul formaţiei Etăr Veliko Târnovo, în etapa a patra a campionatului de fotbal al Bulgariei.

Keşeru a fost introdus pe gazon în min. 57 şi a deschis scorul în min. 79. Al doilea gol al campioanei a fost înscris de Mavis Tchibota (90).

La Ludogoreţ au jucat şi fundaşii români Cosmin Moţi (avertizat cu cartonaş galben în min. 42) şi Dragoş Grigore (ambii integralişti).

Keşeru, care nu a fost convocat la naţionala României pentru meciurile cu Irlanda de Nord şi Austria, din Liga Naţiunilor, are două goluri marcate în două partide în acest campionat pentru Ludogoreţ.

Ludogoreţ este lider, cu 9 puncte, urmată de Beroe Stara Zagora, 8 puncte, Ţarsko Selo Sofia, 8 puncte, Arda Kardjalim, 8 puncte, etc.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: PFC Ludogorets 1945 /Facebook


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker