Fotbal: Lewandowski a egalat recordul de goluri al lui Gerd Mueller (42) într-un an calendaristic

Atacantul polonez Robert Lewandowski (Bayern Munchen) a egalat recordul de goluri marcate într-un an calendaristic în Bundesliga, deţinut de legendarul Gerd Mueller (42), după dubla reuşită marţi în meciul cu VfB Stuttgart (5-0), transmite DPA.

Lewandowski a reuşit o dublă în minutele 69 şi 72, egalând performanţa lui Gerd Mueller, care data din anul 1972.

Internaţionalul polonez poate stabili un nou record în ultimul meci al turului şi al anului, vineri, când Bayern Munchen o înfruntă pe Wolfsburg (locul 11), pe teren propriu.

Gerd Mueller a fost deja deposedat de recordul de goluri marcate într-un sezon din Bundesliga (40), după ce Lewandowski a înscris 41 de goluri în stagiunea 2020/2021.

În actuala campanie, atacantul polonez a marcat deja 18 goluri în 16 meciuri. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR