Fotbal: Maradona a avut măreţie, dar nu şi sportivitate, a afirmat fostul portar englez Peter Shilton

Fotbal: Maradona a avut măreţie, dar nu şi sportivitate, a afirmat fostul portar englez Peter Shilton

Diego Maradona a avut măreţie în el, dar refuzul său de a-şi cere scuze pentru ''Mâna lui Dumnezeu'', care a dus la eliminarea Angliei de la Cupa Mondială din 1986, a arătat lipsa sa de sportivitate, a declarat fostul mare portar englez Peter Shilton, citat de Reuters.

Shilton s-a aflat în poartă la meciul din Mexic, în sferturile de finală, când Maradona a marcat cu mâna la un duel aerian între cei doi, devansând-l pe goalkpeer la şase minute de la debutul reprizei secunde.

''A fost henţ clar. Furt'', a scris Shilton în The Daily Mail.

''După ce a fugit să sărbătorească golul s-a uitat înapoi de două ori, aşteptându-se ca arbitrul să fluiere. Ştia ce a făcut. Toată lumea ştia, doar arbitrul şi cei doi tuşieri, nu'', a mai spus Shilton.

Maradona a marcat din nou patru minute mai târziu, probabil cel mai frumos gol marcat la o Cupă Mondială, după ce şi-a driblat toţi adversarii începând din propria jumătate, însă Shilton a spus că primul gol al Argentinei a fost cel care a contat.

''Nu-mi pasă ce spune lumea, henţul acela a adus victoria Argentinei'', a comentat Shilton.

''A marcat un al doilea gol senzaţional aproape imediat, dar noi încă nu ne revenisem după ce se întâmplase câteva minute mai devreme ... M-a marcat ani la rândul. Nu o să mint acum'', a adăugat fostul portar,.

Shilton (71 ani) a mai spus că faptul Maradona nu şi-a cerut niciodată scuze pentru acel gol i-a durut pe el şi pe coechipierii săi de atunci. A părut că are măreţie în el, dar, din nefericire, nu şi sportivitate ... Majoritatea echipei Angliei care a jucat în Mexic crede asta''.

''Pe terenul de fotbal, jucătorii fac uneori lucruri pe care poate nu ar trebui să le facă. Se întâmplă în febra jocului. Dar, dacă ar fi fost cineva din echipa Angliei mi-ar plăcea să cred că ar fi recunoscut după aceea'', a concluzionat Shilton, adăugând că speră ca spusele sale să nu afecteze amintirile legate de Maradona.

Diego Maradona, considerat unul dintre cei mai mari fotbalişti din istorie, a încetat din viaţă miercuri, la vârsta de 60 de ani, din cauza "unui edem pulmonar acut secundar şi a unei insuficienţe cardiace cronice acute".
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ada Vîlceanu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...