Fotbal: Marius Lăcătuş - Un soldat al Armatei Române câştigă mult mai mult decât un fotbalist al Stelei

Fotbal: Marius Lăcătuş - Un soldat al Armatei Române câştigă mult mai mult decât un fotbalist al Stelei

Antrenorul echipei de fotbal CSA Steaua, Marius Lăcătuş, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că un soldat al Armatei Române are un salariu mult mai mare decât un fotbalist al formaţiei sale care activează în prezent în Liga a IV-a.

"Nu cred că vor fi probleme cu plata salariilor. Mie nu îmi place să vorbesc despre partea financiară, însă să nu se creadă că la Steaua, în Liga a IV-a, se câştigă cine ştie cât. Cred că un soldat din Armata Română câştigă mult mai mult decât un fotbalist al Stelei în Liga a IV-a. Nu suntem invidioşi. Chiar le mulţumesc jucătorilor că au fost înţelegători, pentru că pentru cei mai vechi salariile au stagnat. Câştigă şi acum aceiaşi bani ca în primul an. Pentru că în momentul în care nu îţi îndeplineşti obiectivul e foarte greu să creşti salariile", a spus tehnicianul.

"Nici nu am discutat de prime de promovare. Noi nu ne gândim neapărat la partea financiară. Sigur că e un lucru foarte important în viaţa fiecăruia, dar mergem cu gândul cam departe. Îi lăsăm pe cei din conducere să ne facă o surpriză la sfârşit de sezon în cazul în care vom promova. Noi acceptăm cu mare plăcere", a adăugat Lăcătuş.

Antrenorul a fost completat de managerul secţiei de fotbal, Cristian Neagoe, acesta precizând că primele de promovare în Liga a III-a vor fi acordate de sponsorul principal al echipei.

În ceea ce priveşte lupta pentru titlu din Liga I, Marius Lăcătuş nu consideră că formaţiile FCSB, CFR Cluj şi Universitatea Craiova s-au întărit în pauza competiţională din iarnă. "Pe Adrian Stoian am înţeles că nu-l mai vedem pe la FCSB. Apoi, pe Florentin Matei nu l-am văzut... dar nu ştiu dacă este o certitudine Matei. E un jucător care mi-a plăcut, are calităţi tehnice, dar rămâne de văzut. Eu cred că nu s-au făcut transferuri de răsunet, mai ales la echipele aflate în lupta pentru titlu. Nici Craiova nu a făcut nişte transferuri care să ne dea pe spate. Fortes a marcat 5 goluri în 19 etape şi toată lumea spune că s-a întărit Craiova. Mie 5 goluri în 19 etape nu mi se par aşa de multe", a afirmat Lăcătuş.

Tehnicianul speră ca fostul său secund, Mihai Teja, să obţină rezultatele pe care şi le doreşte la FCSB. "Mă bucur că Mihai a ajuns în situaţia de a antrena la FCSB. Îi urez succes în tot ceea ce face şi sper să aibă rezultate cât mai bune. Dar în fotbal nu depinde numai şi numai de tine, ci de foarte multe lucruri. Campionatul e destul de aprins. Să sperăm că în play-off meciurile se vor ridica la un nivel foarte bun", a adăugat Lăcătuş.
AGERPRES (autor: Marius Ţone, editor: Adrian Drăguţ, editor online: Anda Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”