Fotbal: Messi a ajuns la un acord cu Barcelona pentru un contract pe cinci ani (presă)

Fotbalistul argentinian Lionel Messi, al cărui contract cu FC Barcelona a expirat pe 30 iunie, a ajuns la un acord cu gruparea de pe Camp Nou pentru a semna o înţelegere valabilă cinci ani, a anunţat miercuri presa internaţională.

Barcelona speră să confirme în această săptămână semnarea noului contract de către atacantul în vârstă de 34 de ani. Dacă acest lucru s-ar materializa, Messi şi-ar încheia cariera la Barcelona. Clubul catalan i-ar fixa o clauză de reziliere de 600 de milioane de euro.

Venit la Barca când avea 13 ani, Messi este considerat unul dintre cei mai mari fotbalişti din toate timpurile. Atacantul a câştigat în weekend primul său trofeu cu naţionala Argentinei, care a învins Brazilia în finala Copei America.

Messi a anunţat în vara anului trecut că vrea să plece de la Barca, dar clubul a luptat cu succes pentru a-l face să rămână. Se crede că revenirea lui Joan Laporta în funcţia de preşedinte al clubului a contribuit la decizia fotbalistului de a semna un nou contract.

Barcelona este în dificultate din punct de vedere financiar. Potrivit presei, Messi a acceptat reducerea cu 50% a salariului său.

Argentinianul a câştigat 35 de trofee cu Barca, pentru care a marcat 672 de goluri în 778 de meciuri.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR