Fotbal: Messi și-a anunțat retragerea din selecționata Argentinei

Fotbal: Messi și-a anunțat retragerea din selecționata Argentinei

Starul fotbalului mondial Lionel Messi și-a anunțat retragerea din selecționata Argentinei, la doar 29 de ani, după înfrângerea suferită la loviturile de departajare în fața reprezentativei statului Chile (2-4), în finala turneului Copa America 2016.

"Selecționata este un capitol încheiat pentru mine. Este a patra finală pe care am pierdut-o cu naționala Argentinei, a treia consecutivă", a explicat Messi, referindu-se la eșecurile suferite cu naționala "albiceleste" în finalele Cupei Mondiale 2014 și Copa America 2015 și 2016.

"Este un moment dur pentru mine și pentru întreaga echipă, este foarte dificil. Mi-aș fi dorit atât de mult să aduc un titlu de campion în Argentina, iar acum plec fără să fi reușit acest lucru", a explicat atacantul-vedetă al lui FC Barcelona în fața jurnaliștilor.

"Am făcut tot ceea ce am putut, dar nu e pentru mine. Am pierdut încă o finală, tot la loviturile de departajare (la fel ca la ediția din 2015 — n.red), iar acest lucru m-a afectat foarte tare", a adăugat el.

Lionel Messi a cucerit tot ceea ce se putea câștiga cu echipa sa de club, FC Barcelona, însă nu a reușit să ofere niciun trofeu selecționatei Argentinei, al cărei ultim titlu important datează din 1993.

În finala disputată duminică la East Rutherford, în apropiere de New York, starul argentinian nu a putut să iasă din marcajul foarte agresiv al chilienilor. În plus, el a ratat și primul penalty al Argentinei la loviturile de departajare.

La Copa America 2016, Messi a marcat în total cinci goluri, ceea ce i-a permis să devină cel mai bun marcator din istoria selecționatei țării sale, cu un total de 55 de reușite, una în plus față de fostul atacant Gabriel Batistuta.

El a disputat duminică al 112-lea său meci în tricoul Argentinei, la aproape 11 ani de la debutul în naționala țării sale, în august 2005, la vârsta de 19 ani.

AGERPES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea)


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

3 VIDEO Aproape interesant...

4 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

5 Pescobar a angajat-o pe noua Larisa