Fotbal: Messi și Ronaldo, în fruntea listei de candidați pentru Balonul de Aur

Fotbal: Messi și Ronaldo, în fruntea listei de candidați pentru Balonul de Aur

Argentinianul Lionel Messi și Cristiano Ronaldo, ultimii laureați ai Balonului de Aur, se află în fruntea listei de 23 de candidați pentru trofeul pe anul în curs, dezvăluită marți de Federația Internațională de Fotbal (FIFA) și de revista franceză France Football.

Messi (FC Barcelona) are în palmares patru trofee (2009, 2010, 2011, 2012), iar Cristiano Ronaldo (Real Madrid) a câștigat trei (2008, 2013, 2014).

FC Barcelona, cu șase jucători nominalizați, este clubul cel mai bine reprezentat pe lista de 23 de jucători, care va fi restrânsă la trei finaliști pe 30 noiembrie, trofeul urmând să fie decernat pe 11 ianuarie, la Zurich. Javier Mascherano (Argentina), Lionel Messi (Argentina) Andrés Iniesta (Spania), Neymar (Brazilia), Ivan Rakitic (Croația) și Luis Suarez (Uruguay) sunt cei șase jucători care provin de la campioana Europei.

Liste des 23 de jucători, în ordine alfabetică: Sergio Aguero (Argentina/Manchester City), Gareth Bale (Țara Galilor/Real Madrid), Karim Benzema (Franța/Real Madrid), Cristiano Ronaldo (Portugalia/Real Madrid), Kevin De Bruyne (Belgia/VfL Wolfsburg/Manchester City), Eden Hazard (Belgia/Chelsea), Zlatan Ibrahimovic (Suedia/Paris Saint-Germain), Andrés Iniesta (Spania/FC Barcelona), Toni Kroos (Germania/Real Madrid), Robert Lewandowski (Polonia/FC Bayern Munchen), Javier Mascherano (Argentina/FC Barcelona), Lionel Messi (Argentina/FC Barcelona), Thomas Muller (Germania/FC Bayern Munchen), Manuel Neuer (Germania/FC Bayern Munchen), Neymar (Brazilia/FC Barcelona), Paul Pogba (Franța/Juventus), Ivan Rakitic (Croația/FC Barcelona), Arjen Robben (Olanda/FC Bayern Munchen), James Rodriguez (Columbia/Real Madrid), Alexis Sanchez (Chile/Arsenal), Luis Suarez (Uruguay/FC Barcelona), Yaya Touré (Cote d'Ivoire/Manchester City), Arturo Vidal (Chile/Juventus/FC Bayern Munchen).

AGERPRES (autor: Mihai Țenea, editor: Vlad Constantinescu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

2 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

3 Așa o fi?

4 VIDEO Asta cu cei doi militari ucraineni de origine română, tată și fiu, o fi adevărată?

5 Sondaj Avangarde / Firea a început să recupereze teren... Piedone, în cădere liberă