Fotbal: Messi va acţiona în justiţie publicaţia El Mundo pentru divulgarea contractului său

Fotbal: Messi va acţiona în justiţie publicaţia El Mundo pentru divulgarea contractului său

Atacantul argentinian Lionel Messi a anunţat că va întreprinde acţiuni legale împotriva cotidianului El Mundo, care a publicat duminică cifrele contractului său cu clubul de fotbal FC Barcelona, informează agenţia EFE.

Potrivit EFE, avocaţii atacantului argentinian studiază "implicarea unor surse din interiorul clubului care au avut acces la contract şi au dus la scurgerea de informaţii".

La rândul său, FC Barcelona a negat categoric orice responsabilitate în publicarea contractului profesionist al lui Lionel Messi şi va angaja acţiuni în instanţă împotriva El Mundo, a anunţat, duminică, clubul catalan într-un comunicat dat publicităţii.

De asemenea, cei trei candidaţi la preşedinţia clubului FC Barcelona, Joan Laporta, Víctor Font şi Toni Freixa, şi-au manifestat nemulţumirea faţă de această scurgere de informaţii şi au subliniat rolul major pe care Messi îl are la clubul catalan.

Potrivit unor experţi economici, Leo Messi reprezintă o sursă de bogăţie pentru club, La Liga şi oraşul Barcelona. Toţi sunt de acord că Messi generează mai mulţi bani pentru Barcelona decât cheltuieşte clubul cu el.

Contractul actual al superstarului argentinian Lionel Messi cu FC Barcelona prevede un venit brut de peste 555 milioane euro pentru căpitanul echipei catalane între noiembrie 2017 şi iunie 2021, a anunţat, duminică, cotidianul generalist spaniol El Mundo.

Conform El Mundo, acest contract se ridică la 555.237.619 euro brut, pentru patru sezoane, până la expirarea contractului său la data de 30 iunie. Această cifră este suma salariului său fix, a drepturilor de imagine, o serie de prime de mai multe milioane de euro, onorarii şi bonusuri care depind de diverse obiective.

Fără a lua în calcul drepturile de imagine, anual, Messi a încasat 138,8 milioane euro brut (74,9 milioane net), susţine acelaşi El Mundo. Respectiv, 380.299 euro brut pe zi (210.297 euro net).

Contractul lui Messi cu Barcelona, gros de 30 de pagini, este "cel mai mare contract din istoria sportului" şi rămăsese secret până în acest moment, susţine cotidianul spaniol.

Messi a fost pe punctul de a pleca de la Barcelona în vara lui 2020, dar a fost forţat să rămână de fostul preşedinte Josep Maria Bartomeu, care apoi a demisionat.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Fugarul Rizea îl dă în gât pe Adrian Năstase / Unde au fost dosite tablourile scumpe înainte de percheziți…

2 Un zvon...

3 Surpriză totală! Cu cine suntem, genetic, aproape identici

4 Cum funcţionează softul de spionaj Pegasus, cum poţi vedea dacă eşti „pândit” prin telefon

5 Banii City Insurance s-au dus în buzunarele cumnatului lui Adrian Năstase?