Fotbal: Michel Platini va candida pentru președinția FIFA

Fotbal: Michel Platini va candida pentru președinția FIFA

Fostul fotbalist francez Michel Platini, președintele UEFA, a anunțat, miercuri, că va candida pentru președinția Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), transmite AGERPRES. Platini, în vârstă de 60 de ani, a oficializat decizia sa de a candida printr-o scrisoare trimisă celor 209 membri ai FIFA și publicată de UEFA.

''A fost o decizie foarte personală, atent studiată, una în care am cântărit viitorul fotbalului și viitorul meu'', afirmă Platini pe site-ul forului continental.

''Sunt momente în viață când trebuie să îți iei destinul în propriile mâini. Am ajuns într-unul dintre acele momente decisive'', a mai spus fostul internațional francez.

FIFA se confruntă cu un imens scandal de corupție, iar președintele său, elvețianul Joseph Blatter, a anunțat că își depune demisia, la doar câteva zile după ce fusese reales pentru un al cincilea mandat. Pe 27 mai, șapte membri ai Comitetului Executiv FIFA au fost arestați la Zurich, cu trei zile înaintea scrutinului.

Alegerile se vor desfășura în cadrul unui Congres extraordinar prevăzut pentru data de 26 februarie 2016, iar Platini se anunță a fi marele favorit.

Și-au mai manifestat intenția de a candida fostul mare fotbalist brazilian Zico, președintele federației liberiene de fotbal, Musa Bility, precum și iordanianul Ali Bin Al Hussein, adversarul lui Blatter la alegerile din mai. O altă posibilă candidatură este cea a argentinianului Diego Maradona, considerat unul dintre cei mai buni fotbaliști din istorie.

Data limită pentru depunerea candidaturilor este 26 octombrie, iar un postulant va trebui să aibă susținerea a cinci federații membre FIFA, dosarul său urmând să fie validat de o comisie de etică a FIFA. AGERPRES


populare
astăzi

1 Tudor Chirilă, revoltat de decizia CCR și mesaj tranșant pentru magistrați: „E atât de greu de acceptat că trebuie să munciți ca toți ceilalți”

2 De citit... / Destinele României au fost preluate de judecători și procurori. Oamenii politici și cetățenii au fost scoși din joc

3 Un cardiolog a explicat care este valoarea normală a colesterolului: „De la acest prag în jos, ateroscleroza începe să dea înapoi”

4 VIDEO Deranj public în Grecia după ce cântăreața Despina Vandi a făcut pană pe autostradă și a fost dusă la hotel cu o mașină de patrulă a poliției

5 Răsturnare de situație! / Descoperire importantă făcută de specialiştii INSEMEX în cazul exploziei din Rahova!