Fotbal: Olanda, Croaţia şi Franţa, debut cu stângul în preliminariile CM 2022

Fotbal: Olanda, Croaţia şi Franţa, debut cu stângul în preliminariile CM 2022

Selecţionatele Olandei, Croaţiei şi Franţei au debutat cu stângul în preliminariile Cupe Mondiale de fotbal din 2022, în meciurile desfăşurate miercuri.

Olanda a fost învinsă în deplasare de Turcia cu scorul de 4-2, eroul gazdelor fiind Burak Yilmaz, autorul unui hat-trick. Hakan Calhanoglu a marcat celălalt gol al turcilor, în timp ce pentru oaspeţi au punctat Davy Klaassen şi Luuk de Jong, iar Depay a ratat un penalty.

Foto: (c) Tolga Bozoglu/Pool via REUTERS


Vicecampioana mondială Croaţia a fost învinsă în deplasare de Slovenia, cu 1-0, prin golul lui Lovric. Aceasta a fost prima victorie a Sloveniei în faţa Croaţiei, care a avut o bară în debutul meciului, prin Vlasic.

Foto: (c) Borut Zivulovic/REUTERS


Campioana mondială Franţa a fost ţinută în şah de Ucraina pe Stade de France, 1-1, golul lui Griezmann fiind anulat de reuşita lui Sidorciuk. Giroud a ratat două ocazii mari pentru ''Les Bleus''.

Foto: (c) Christian Hartmann/REUTERS


Portugalia a câştigat la limită cu Azerbaidjanul, 1-0, printr-un autogol.

Foto: (c) Massimo Pinca/REUTERS


Belgia a învins Ţara Galilor cu 3-1, după ce oaspeţii au deschis scorul prin Harry Wilson. ''Diavolii roşii'' au întors scorul, prin reuşitele lui Kevin De Bruyne, Thorgan Hazard şi Romelu Lukaku.

Foto: (c) Pascal Rossignol/REUTERS


Muntenegru a dispus de Letonia cu 2-1, în deplasare, prin ''dubla'' lui Jovetic. Fundaşul Risto Radunovic (FCSB) a fost integralist la oaspeţi, iar Momcilo Raspopovic (Astra Giurgiu) a fost rezervă.

Foto: (c) Ints Kalnins/REUTERS


Rezultatele de miercuri:
Grupa A

Portugalia - Azerbaidjan 1-0
Au marcat: Maksim Medvedev (autogol) 36.

Serbia - Irlanda 3-2
Au marcat: Dusan Vlahovic 40, Aleksandar Mitrovic 69, 75, respectiv Alan Browne 18, James Collins 86.

Grupa D
Finlanda - Bosnia-Herţegovina 2-2
Au marcat: Teemu Pukki 58, 77, respectiv Miralem Pjanic 55, Miroslav Stevanovic 84.
Miralem Pjanic a ratat un penalty în min. 55 (a apărat Jesse Joronen).

Franţa - Ucraina 1-1
Au marcat: Antoine Griezmann 19, respectiv Serghei Sidorciuk 57.

Grupa E
Belgia - Ţara Galilor 3-1
Au marcat: Kevin De Bruyne 22, Thorgan Hazard 28, Romelu Lukaku 73 - penalty, respectiv Harry Wilson 11.

Estonia - Cehia 2-6
Au marcat: Rauno Sappinen 12, Henri Anier 86, respectiv Patrik Schick 18, Antonin Barak 27, Tomas Soucek 32, 43, 48, Jakub Jankto 56.

Grupa G
Turcia - Olanda 4-2
Au marcat: Burak Yilmaz 15, 34 - penalty, 81, Hakan Calhanoglu 46, respectiv Davy Klaassen 75, Luuk de Jong 77.
Memphis Depay (Olanda) a ratat un penalty în min. 90+5 (a apărat Ugurcan Cakir).

Gibraltar - Norvegia 0-3
Au marcat: Alexander Soerloth 43, Kristian Thorstvedt 45, Jonas Svensson 57.

Letonia - Muntenegru 1-2
Au marcat: Janis Ikaunieks 40, respectiv Stevan Jovetic 41, 83.

Grupa H
Cipru - Slovacia 0-0

Malta - Rusia 1-3
Au marcat: Joseph Mbong 56, respectiv Artem Dziuba 23, Mario Fernandes 35, Aleksandr Sobolev 90.

Slovenia - Croaţia 1-0
Au marcat: Sandi Lovric 15.

Europa va avea 13 locuri la turneul final al CM 2022. Primele 10 echipe calificate vor fi câştigătoarele celor 10 grupe din preliminarii. Pentru cele trei locuri rămase vor concura 12 echipe:10 echipe clasate pe locul 2 în grupele preliminare şi 2 echipe - cele mai bune câştigătoare de grupă în Liga Naţiunilor 2020/21 care nu s-au clasat pe primele două locuri în preliminariile CM 2022. Din cele 10 echipe clasate pe locul 2 în grupele preliminare vor fi aleşi 6 capi de serie, pe baza punctelor obţinute în grupe, excluzând rezultatele cu ultima clasată. Se vor disputa baraje într-o singură manşă, pe terenul capilor de serie, între aceste 6 echipe şi celelalte 6 rămase. Vor rezulta 6 echipe calificate mai departe. Prin tragere la sorţi, se vor stabili 3 echipe gazdă şi 3 echipe oaspete pentru ultimul baraj, tot într-o singură manşă.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Foarte interesante amănunte...