Fotbal: Olanda s-a calificat la Cupa Mondială din 2022 (GALERIE FOTO)

Fotbal: Olanda s-a calificat la Cupa Mondială din 2022 (GALERIE FOTO)

Selecţionata Olandei s-a calificat la Cupa Mondială de fotbal din 2022, după ce a învins Norvegia cu scorul de 2-0, marţi seara, în Grupa G a preliminariilor.

Olanda a câştigat greu în faţa scandinavilor, prin golurile marcate de Steven Bergwijn (84) şi Memphis Depay (90+1).

Turcia s-a clasat pe locul secund şi va juca la baraj după ce a câştigat cu 2-1 în Muntenegru. Fundaşul Risto Radunovic (FCSB) a fost integralist la gazde.

Foto: (c) Boris Pejovic/EPA


Ucraina şi Ţara Galilor şi-au asigurat prezenţa la baraj, după rezultatele de marţi seara.

Ucraina a câştigat cu 2-0 în Bosnia şi a profitat de faptul că Franţa, campioana mondială en titre, a învins Finlanda în deplasare, prin golurile reuşite de Karim Benzema (66) şi Kylian Mbappe (76).

Foto: (c) Dado Ruvic/REUTERS


Ţara Galilor a remizat acasă cu Belgia, 1-1, prin golurile reuşite de Kieffer Moore (32), respectiv Kevin De Bruyne (12). Galezii s-au clasat astfel în faţa Cehiei, care a câştigat în faţa Estoniei (2-0).

Foto: (c) Peter Powell/EPA


Cele zece echipe din Europa care au obţinut calificarea directă la CM 2022 sunt următoarele: Germania, Danemarca, Franţa, Belgia, Croaţia, Spania, Serbia, Elveţia, Anglia şi Olanda.

Clasate pe locul secund în grupele preliminare, vor evolua în baraj Portugalia, Suedia, Italia, Scoţia, Rusia, Macedonia de Nord, Polonia, Ucraina, Ţara Galilor şi Turcia. Austria şi Cehia au reuşit să acceadă la baraj prin intermediul Ligii Naţiunilor.

La turneul final din Qatar mai sunt calificate Brazilia şi echipa gazdă, Qatarul (din oficiu).

Rezultatele de marţi:
Grupa D
Bosnia-Herţegovina - Ucraina 0-2
Au marcat: Oleksandr Zincenko 59, Artem Dovbik 79.

Finlanda - Franţa 0-2
Au marcat: Karim Benzema 66, Kylian Mbappe 76.

Clasament final
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Franţa 8 5 3 0 18-3 18
2 Ucraina 8 2 6 0 11-8 12
3 Finlanda 8 3 2 3 10-10 11
4 Bosnia-Herţegovina 8 1 4 3 9-12 7
5 Kazahstan 8 0 3 5 5-20 3

Grupa E
Cehia - Estonia 2-0
Au marcat: Jakub Brabec 59, Jan Sykora 85.

Ţara Galilor - Belgia 1-1
Au marcat: Kieffer Moore 32, respectiv Kevin De Bruyne 12.

Clasament final
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Belgia 8 6 2 0 25-6 20
2 Ţara Galilor 8 4 3 1 14-9 15
3 Cehia 8 4 2 2 14-9 14
4 Estonia 8 1 1 6 9-21 4
5 Belarus 8 1 0 7 7-24 3

Grupa G
Gibraltar - Letonia 1-3
Au marcat: Liam Walker 7, respectiv Vladislavs Gutkovskis 25, Roberts Uldrikis 55, Raimonds Krollis 75.

Muntenegru - Turcia 1-2
Au marcat: Fatos Beciraj 4, respectiv Kerem Akturkoglu 22, Orkun Kokcu 60.

Olanda - Norvegia 2-0
Au marcat: Steven Bergwijn 84, Memphis Depay 90+1.

Clasament final
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Olanda 10 7 2 1 33-8 23
2 Turcia 10 6 3 1 27-16 21
3 Norvegia 10 5 3 2 15-8 18
4 Muntenegru 10 3 3 4 14-15 12
5 Letonia 10 2 3 5 11-14 9
6 Gibraltar 10 0 0 10 4-43 0

Legendă: M - meciuri, V - victorii, E - egaluri, Î - înfrângeri, GM - goluri marcate, GP - goluri primite, P - puncte

Câştigătoarele grupelor se califică direct la turneul final din Qatar. Formaţiile clasate pe locurile secunde şi cele mai bune două echipe necalificate din Liga Naţiunilor 2020-2021 vor juca baraje în urma cărora alte trei formaţii vor obţine biletele pentru CM 2022.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)

* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 De citit...

3 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

4 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...

5 Dezvăluiri înfiorătoare despre insula pe care britanicii au desfășurat experimente secrete și șocante