Fotbal: Petre Grigoraș va prelua funcția de antrenor principal al echipei ACS Poli Timișoara

Tehnicianul Petre Grigoraș a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că va prelua funcția de antrenor principal al echipei ACS Poli Timișoara, contractul cu gruparea bănățeană urmând să fie valabil până la finalul actualei ediții de campionat.

"Astăzi am primit un telefon și am ajuns la un acord cu conducerea clubului. Vreau să luptăm împreună pentru salvarea de la retrogradare. Totul este pus la punct, acum plec spre Timișoara și vom semna contractul. Bineînțeles, contractul va fi valabil doar până la vară, pentru că nu se știe ce se întâmplă. Dar, dacă reușim să ne salvăm, atunci discutăm și despre prelungire", a explicat Grigoraș.

Acesta a adăugat că singura sa solicitare adresată conducerii clubului ACS Poli Timișoara a fost ca jucătorii din lot să fie plătiți la timp. "Când ai un lot cu jucători mulțumiți din punct de vedere financiar atunci poți să faci și treabă. De aceea am transmis oficialilor că e important ca jucătorii să fie plătiți. Și cred că nu vor fi probleme. Evitarea retrogradării e destul de greu de realizat, însă nu imposibil. Eu am acceptat să lupt pentru asta și vreau să reușesc, mai ales că diferența de puncte nu e chiar așa de mare", a spus tehnicianul.

Petre Grigoraș îl va înlocui pe Florin Marin, demis, luni, 21 martie, de conducerea clubului după înfrângerea cu scorul de 1-0 suferită, în deplasare, în fața echipei CS Universitatea Craiova, în etapa a 3-a a play-out-ului Ligii I. ACS Poli Timișoara se află în prezent pe poziție retrogradabilă, ocupând locul 7, cu 15 puncte, în clasamentul play-out-ului.

În vârstă de 51 de ani, Petre Grigoraș a mai antrenat în cariera sa formațiile Farul Constanța, FC Onești, Petrolul Moinești, Politehnica Iași, Oțelul Galați, CFR Cluj, Pandurii Târgu Jiu și ultima oară ASA Târgu Mureș.

AGERPRES (autor: Marius Țone, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Blocat fără pensie la vârsta legală: variantele celor cu doar 10 ani munciți

2 Ce se întâmplă dincolo de viață: desenul unei femei confirmă teoria lui Monroe

3 VIDEO Două eleve au stârnit scandal după ce au dansat în clasă. Ce spune diriginta

4 VIDEO Atac masiv pe aeroportul din Riad: 12 morți și peste 300 de răniți

5 Ce ascunde înțelegerea prin care SUA redeschid piața pentru motorina rusească