Fotbal: Portarul Ionuţ Radu (Inter Milano), anunţat titular la meciul cu AS Roma

Portarul român Ionuţ Radu va apăra din primul minut poarta echipei Inter Milano la meciul cu AS Roma, programat miercuri seara în cadrul etapei a 36-a a campionatului de fotbal al Italiei, anunţă Gazzetta dello Sport.

După ce a evoluat în repriza secundă a partidei câştigată sâmbătă de Inter în faţa formaţiei Sampdoria Genova (scor 5-1), Ionuţ Radu se pregăteşte să fie titular în premieră între buturile grupării "nerazzurra", care are deja asigurat titlul de campioană în Serie A.

Introdus în minutul 46 al jocului cu Sampdoria, în locul titularului obişnuit Samir Handanovic, la scorul de 3-1, Ionuţ Radu a fost la prima apariţie într-un meci oficial în acest sezon.

Goalkeeper-ul român apărase ultima oară pe 9 ianuarie 2020, într-un meci din Cupa Italiei, când era la Genoa.

În vârstă de 23 ani, Ionuţ Radu figurează în lotul lărgit al selecţionatei României care urmează să participe la Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie - 8 august).
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 Trei chestii care dau de gândit și nu sunt deloc întâmplătoare...