Fotbal: Real Madrid, calificată în sferturile Ligii Campionilor, după un nou 3-1 cu Napoli

Fotbal: Real Madrid, calificată în sferturile Ligii Campionilor, după un nou 3-1 cu Napoli

Real Madrid, deținătoarea trofeului, s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, marți seară, după ce a învins formația italiană Napoli în deplasare, cu scorul de 3-1, la fel ca în prima manșă a optimilor competiției.

Napoli a făcut o primă repriză foarte bună și spera în calificare după golul marcat de belgianul Dries Mertens (24).

Real Madrid a revenit după pauză și a decis soarta partidei în decurs de cinci minute, după două cornere executate de Kroos și fructificate de Ramos (52, 57), chiar dacă la al doilea Mertens a fost creditat cu autogol. Morata a încheiat conturile în finalul meciului (90+1).

Fără fundașul român Vlad Chiricheș în lot, Napoli a început bine și Insigne a avut prima ocazie de gol (14), portarul Navas respingând șutul său. Mertens a reușit deschiderea scorului (24), după o lansare perfectă venită de la Hamsik.

Real a fost aproape de egalare, dar Ronaldo a trimis în bară (29), iar apoi Bale a șutat prin fața porții.

Napoli putea să își dubleze avantajul, dar același activ Mertens a trimis în bară (38).

Hamsik a avut și el două oportunități (39, 41), dar prima oară nu a reușit să finalizeze cum trebuie contraatacul, iar apoi șutul său din unghi a fost respins de portar,

Madrilenii au arătat o altă față după pauză, Benzema demonstrând intențiile ibericilor în min. 47, când a nimerit doar plasa laterală.

În min. 52, Kroos a executat un corner, iar Ramos s-a înălțat splendid și l-a învins pe compatriotul său Pepe Reina cu o lovitură de cap. Peste cinci minute, la o nouă lovitură de colț, de pe partea cealaltă, executată de același Kroos, Ramos a trimis puternic spre poartă, iar micuțul Mertens a deviat balonul, care l-a păcălit pe Reina (57), iar speranțele gazdele erau spulberate.

Jocul și-a pierdut din spectaculozitate, cele două goluri ale echipei antrenate de Zinedine Zidane tăind aripile italienilor. O singură ocazie notabilă s-a mai consemnat în dreptul echipei gazdă, un șut expediat de Rog (65), peste poartă.

Pe final, o acțiune fulgerătoare a Realului l-a adus în poziție de finalizare pe Ronaldo, Reina a respins, dar nu a mai putut face nimic la reluarea lui Morata (90+1).

Ca și în tur, Real a revenit după ce a fost condusă și s-a impus cu 3-1.

Real a reușit a șaptea sa calificare consecutivă în sferturile de finală ale competiției, în timp ce Napoli viza în premieră o calificare în această fază a UEFA Champions League.

SSC Napoli — Real Madrid 1-3 (1-0)
Au marcat: Dries Mertens (24), respectiv Sergio Ramos (52), Dries Mertens (57, autogol), Alvaro Morata (90+1).
Napoli, stadion San Paolo: 55.000 spectatori
Liga Campionilor — optimi de finală (retur)
În tur: 1-3.

Au evoluat echipele:
Napoli: 25. Pepe Reina — 2. Elseid Hysaj, 33. Raul Albiol, 26. Kalidou Koulibaly, 31. Faouzi Ghoulam — 5. Allan (30. Marko Rog, 56), 42. Amadou Diawara, 17. Marek Hamsik (căpitan; 20. Piotr Zielinski, 75) — 7. José Callejon, 14. Dries Mertens, 24. Lorenzo Insigne (99. Arkadiusz Milik, 70). Antrenor: Maurizio Sarri.
Rezerve neutilizate: 1. Rafael Cabral — 8. Jorginho, 11. Christian Maggio, 19. Nikola Maksimovic.
Real Madrid: 1. Keylor Navas — 2. Dani Carvajal, 3. Pepe, 4. Sergio Ramos (căpitan), 12. Marcelo — 19. Luka Modric (22. Isco, 80), 14. Casemiro, 8. Toni Kroos — 11. Gareth Bale (17. Lucas Vazquez, 68), 9. Karim Benzema (21. Alvaro Morata, 77), 7. Cristiano Ronaldo. Antrenor: Zinédine Zidane.
Rezerve neutilizate: 13. Kiko Casilla — 6. Nacho, 10. James Rodriguez, 23. Danilo.

Arbitru: Cuneyt Cakîr; arbitri asistenți: Bahattin Duran, Tarik Ongun; arbitri asistenți: Huseyin Gocek, Barîș Șimșek; arbitru de rezervă: Mustafa Eyisoy (toți din Turcia)
Cartonașe galbene: Allan (55), Diawara (89).

AGERPRES (editor: Mihai Țenea, editor online: Evelin Ceciu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…