Fotbal: Tatăl lui Neymar dezminte orice contact cu Barcelona pentru revenirea fiului său

Neymar senior, tatăl atacantului-vedetă al clubului francez de fotbal Paris Saint-Germain, a dezminţit categoric orice contact cu Barcelona pentru o eventuală revenire a fiului său la clubul catalan, afirmând duminică, în cadrul emisiunii sportive fanceze Telefoot, că "este o minciună, nu a existat nicio convorbire", informează AFP.

"Sunt două persoane care vorbesc pentru Neymar: el şi cu mine. Iar niciunul din noi nu a vorbit despre intenţia unei reveniri la Barcelona, nu", a spus tatăl brazilianului.

"Barcelona este un club mare, am fost fericiţi acolo. Este adevărat, este imposibil ca un jucător ca el să fie scutit de asemenea zvonuri, dar este o minciună. Nu a existat nicio convorbire cu 'Barca'", a mai spus acesta.

"Aceste zvonuri ne amuză mult. Sunt amuzanţi ziariştii. Ne amuză mult. Viitorul este la Paris, prezentul este la Paris. Dar este dificil de vorbit de viitor întrucât în fotbal totul se poate schimba în orice moment", a adăugat Neymar senior.

Plecat la PSG în schimbul a 222 milioane euro, pentru a ieşi din "umbra" argentinianului Lionel Messi, brazilianul Neymar nu traversează o perioadă prea bună la echipa franceză, unde evoluţiile sale din aceste două sezoane au fost marcate de accidentări.

Presa spaniolă a evocat posibilitatea unei reveniri a brazilianului în Primera Division, la FC Barcelona, o altă variantă fiind Real Madrid, echipă aflată în căutarea unui nou superstar după plecarea portughezului Cristiano Ronaldo la Juventus Torino.
AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Blocat fără pensie la vârsta legală: variantele celor cu doar 10 ani munciți

2 Ce se întâmplă dincolo de viață: desenul unei femei confirmă teoria lui Monroe

3 VIDEO Două eleve au stârnit scandal după ce au dansat în clasă. Ce spune diriginta

4 Rezultatele tragerii loto de duminică, 11 octombrie. Premiile puse în joc de Loteria Română

5 VIDEO Atac masiv pe aeroportul din Riad: 12 morți și peste 300 de răniți