Fotbal: Trei zile de doliu naţional în Argentina decretate de şeful statului după moartea lui Maradona

Fotbal: Trei zile de doliu naţional în Argentina decretate de şeful statului după moartea lui Maradona

Preşedintele Argentinei, Alberto Fernandez, a decretat trei zile de doliu după moartea fostei vedete a fotbalului Diego Armando Maradona, scrie EFE.

"În urma morţii lui Diego Armando Maradona, preşedintele va decreta trei zile de doliu naţional, de astăzi", se arată într-un comunicat al Preşedinţiei Argentinei.

La scurt timp, preşedintele ţării şi-a exprimat, pe contul său de Twitter, recunoştinţa faţă de tot ce a făcut Diego Maradona pentru ţara sa de-a lungul anilor şi pentru ''fericirea'' pe care acesta a adus-o în inimile argentinienilor.

''Ne-ai dus în vârful lumii. Ne-ai făcut extrem de fericiţi. Ai fost cel mai bun. Mulţumesc că ai existat, Diego. Ne va fi dor de tine toată viaţa ', a scris Alberto Fernandez, care a publicat şi o fotografie în care se îmbrăţişează cu fostul fotbalist. ''Am simţit că suntem cei mai puternici din lume împreună cu Diego. Este o pierdere teribilă'', adaugă preşedintele.

La rândul său, fostul preşedinte al statului, actual vicepreşedinte, Cristina Fernandez de Kirchner, şi-a exprimat tristeţea faţă de moartea marelui fotbalist argentinian. ''Multă tristeţe ... Multă. La revedere Diego, te iubim foarte mult. O îmbrăţişare mare pentru rude şi pentru cei dragi'', a scris Cristina Fernandez de Kirchner pe contul său de Twitter.

Diego Maradona a încetat din viaţă miercuri în urma unui stop cardiac, în locuinţa sa, a anunţat agentul şi prietenul său, Matias Morla, potrivit EFE.

"A murit Diego", a declarat, pentru EFE, Sebastian Sanchi, purtătorul de cuvânt al celui care a fost marele artizan al câştigării Cupei Mondiale 1986 de către Argentina.

În jurul orei locale 13:00 (16:00 GMT) unele media locale au informat că Maradona a suferit un stop cardiac la domiciliul său din provincia de Buenos Aires şi că cel puţin patru ambulanţe se îndreaptă spre locuinţa sa.

Decesul a fost anunţat puţin mai târziu de canalul Todo Noticias, care a asigurat că a vorbit cu Matias Morla, agentul şi prietenul lui Maradona. AGERPRES


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

4 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR