Fotbal: Un internaţional danez a supravieţuit unei tentative de asasinat

Nicki Bille Nielsen, un fotbalist cu un gol şi trei selecţii pentru naţionala Danemarcei, a supravieţuit unei tentative de asasinat care a avut loc de Crăciun în casa lui din Copenhaga, jucătorul fiind împuşcat în braţ, a anunţat postul de radio RMC, potrivit căruia rana nu prezintă gravitate.

Se pare că tentativa de asasinat a venit după ce Nielsen s-a luat la bătaie cu trei persoane. O femeie de 23 de ani şi un bărbat de 30 de ani au fost arestaţi, iar o a treia persoană implicată este căutată de poliţie.

Nilsen, un atacant de 30 de ani, a jucat la diverse echipe din ţara sa, în prezent fiind legitimat la una din eşalonul secund, Lyngby. El a trecut pe la formaţii din Italia (Reggina, Martina, Lucchese), Spania (Villarreal, Elche Rayo Vallecano), Franţa (Evian), Norvegia (Rosenborg), Polonia (Lech Poznan) şi Grecia (Panionios).

Nu este prima oară când numele lui Nielsen apare la rubrica fapte diverse. În iunie, el a fost condamnat la o lună de închisoare cu executare la Monaco pentru ultraj şi violenţă.

Danezul fusese arestat la Monaco fiindcă a lovit o femeie care a încercat să intervină când el îşi strângea de gât prietena. După ce Nielsen a fost arestat pentru aceste fapte, poliţiştii au descoperit în mobilul său un clip video în care jucătorul făcea sex oral în plină stradă.
AGERPRES 

Sursa foto:  Nicki Bille Nielsen / Facebook


populare
astăzi

1 Asfalt de 73 de milioane de euro peste potecile pustiite din Apuseni

2 „Misiunea mea a fost să deconspir tot sistemul! Inclusiv pe George Simion la final” / Noi stenograme din dosarul lui Georgescu

3 O nouă porcărie a fost dată în vileag! / Transelectrica a plătit zeci de milioane de euro chirie într-o clădire care valorează 10 milioane!

4 STENOGRAME Călin Georgescu voia o vilă de lux în Toscana, cu locuință pentru servitori

5 Sorin Grindeanu promite deja la Antena 3 indexarea obligatorie a pensiilor și salariilor