Fotbal: Victorie dramatică a Franţei în faţa Angliei (2-1), la Campionatul European Under-21

Fotbal: Victorie dramatică a Franţei în faţa Angliei (2-1), la Campionatul European Under-21

Selecţionata Franţei a învins dramatic echipa Angliei cu scorul de 2-1 (0-0), marţi seara, la Cesena, într-un meci din Grupa C a Campionatului European de fotbal Under-21 din Italia şi San Marino, în care se află şi România.

Anglia a deschis scorul prin Phil Foden (54), după o acţiune personală, dar francezii au reuşit să întoarcă scorul în ultimele minute, prin golul lui Jonathan Ikone (89) şi autogolul lui Aaron Wan-Bissaka (90+5).

Francezii au dominat categoric jocul şi au ratat multe ocazii de gol, printre care şi două penalty-uri, prin Moussa Dembele (25) şi Houssem Aouar (66), însă succesul lor a fost facilitat de faptul că englezii au rămas în zece oameni din min. 62, când a fost eliminat Hamza Choudhury, pentru intrare brutală la Bamba în urma căreia a fost dictat penalty.

Au evoluat echipele:
Anglia: Dean Henderson - Aaron Wan-Bissaka, Fikayo Tomori, Jake Clarke-Salter (căpitan), Jay Dasilva - James Maddison, Hamza Choudhury, Phil Foden - Ryan Sessegnon (Tammy Abraham, 75), Dominic Solanke (Mason Mount, 71), Demarai Gray (Dominic Calvert-Lewin, 75). Selecţioner: Aidy Boothroyd.
Franţa: Paul Bernardoni - Colin Dagba, Ibrahima Konaté, Dayot Upamecano, Fode Ballo-Toure - Jeff Reine-Adélaide, Lucas Tousart (căpitan; Jean-Philippe Mateta, 72), Houssem Aouar (Marcus Thuram, 82), Jonathan Ikone - Moussa Dembele, Jonathan Bamba (Olivier Ntcham, 66). Selecţioner: Sylvain Ripoll.

Meciul a fost arbitrat de sârbul Srdjan Jovanovic, al patrulea oficial fiind românul Istvan Kovacs.

În prima partidă a grupei, România a învins Croaţia cu scorul de 4-1.

În următoarea etapă, pe 21 iunie, vor avea loc meciurile Anglia - România (Dino Manuzzi - Cesena, 19:30) şi Franţa - Croaţia (San Marino Stadium - Serravalle, 22:00).

În semifinale se califică echipele câştigătoare ale celor trei grupe şi cea mai bună ocupantă a locurilor secunde. Primele patru clasate se califică la JO 2020. Dacă printre acestea se află Anglia, va exista un baraj pentru JO de la Tokyo între celelalte două echipe clasate pe locul secund în grupe.
AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…