Fotbal: Viorel Moldovan despre problemele lotului României înaintea jocurilor cu Ungaria și Grecia

Viorel Moldovan, antrenorul secund al echipei naționale de fotbal a României, a evocat, joi, câteva dintre problemele lotului țării noastre, înaintea confruntărilor cu Ungaria și Grecia din preliminariile Euro 2016.

''Întâmpinăm o grămadă de probleme. Nu este ușor, pentru că sunt anumite posturi descoperite în lotul nostru. Adică avem jucători cu probleme din punct de vedere medical, apoi sunt jucători cu o pregătire redusă, care au început mult mai târziu competițiile lor. Mai avem jucători care nici nu au început campionatele lor. Pe de altă parte, sunt fotbaliști ieșiți din formă. Normal că suntem îngrijorați de toate aceste situații'', a arătat Viorel Moldovan, la conferința de presă de la Casa Fotbalului.

În continuare, el a spus: ''Dar eu sunt optimist. Sunt sigur că vom reuși să strângem și să alcătuim un lot puternic, un lot cu cei mai în formă jucători în momentul de față. Pe de altă parte, ne bucură că sunt și câțiva jucători care au început campionatele lor, sunt prezenți constant în echipe. Mă bucură mult reușita lui Torje, din ultimul său meci, în fața echipei Galatasaray, apoi evoluțiile bune ale lui Claudiu Keșeru, care a dat două goluri pentru Ludogoreț. Deci sunt optimist că vom avea un lot național competitiv, solid și ne vom prezenta foarte bine, la aceste două jocuri cu Ungaria și Grecia''.

România va avea în curând două meciuri importante în preliminariile Euro 2016. Primul este programat la Budapesta, cu Ungaria, pe 4 septembrie, iar al doilea va avea loc la București, pe 7 septembrie, contra Greciei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Răsturnare de situație? / Parchetul General a trecut de partea corupților? / Spune că decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă …

2 Voi ați citit asta? / Că, dacă se închide Kozludui, rămânem în aer?

3 VIDEO Fățarnicul Bolojan, întâlnire de taină cu „populistul”, „naționalistul” și „extremistul” George Simion, în spatele ușilor închise

4 Locotenent-comandorul Mihai Vîrdol, pilot militar al Bazei 90, a murit după un accident de motocicletă

5 Eurodeputata Diana Șoșoacă, transportată la spital după un accident rutier în București