Fotbal/Coronavirus: Campionatul Germaniei s-ar putea relua ''la mijlocul sau la sfârşitul lui mai''

Fotbal/Coronavirus: Campionatul Germaniei s-ar putea relua ''la mijlocul sau la sfârşitul lui mai''

Campionatul de fotbal al Germaniei, întrerupt din cauza pandemiei de coronavirus, s-ar putea relua "la mijlocul sau la sfârşitul lui mai", au estimat miniştrii sportului din cele 16 landuri germane, informează AFP.

Responsabilii cu sportul din cele 16 landuri consideră "justificabilă" reluarea campionatului pe "stadioane goale" la "mijlocul sau sfârşitul lui mai", potrivit unui comunicat transmis după reuniunea lor de luni.

Pentru aceasta, "Liga germană de fotbal (DFL) trebuie să instituie şi să impună măsurile de igienă şi condiţiile medicale cele mai stricte", se precizează în comunicat.

Cancelarul Angela Merkel urmează să se întâlnească joi cu preşedinţii landurilor la Berlin.

Săptămâna trecută, DFL a anunţat că este pregătită pentru reluarea competiţiei pe 9 mai, cu porţile închise, cu aplicarea unor măsuri de igienă şi testarea regulată a jucătorilor.

O reluare în luna mai ar face din Bundesliga primul mare campionat european care porneşte după oprirea competiţiilor la mijlocul lui martie. Germania, ţară în care Covid-19 a provocat aproape 6.000 de decese, a început relaxarea restricţiilor.

Politicieni influenţi, ca ministrul Sănătăţii, Jens Spahn, au susţinut planurile DFL de reluare a sezonului, examinate acum de ministrul Muncii. La rândul lor, ziarele Bild şi Sueddeutsche Zeitung consideră că "este probabil" prea devreme ca Bundesliga să înceapă pe 9 mai.

Directorul executiv al Borussiei Dortmund, Hans-Joachim Watzke, a avertizat că "toată Bundesliga s-ar putea prăbuşi" dacă nu se reia campionatul. În orice caz, "ea nu ar mai exista sub forma pe care o ştim", a asigurat el pentru Sky Sports News.

Marile cluburi germane îşi doresc mult să încheie sezonul până pe 30 iunie, pentru a beneficia de sumele însemnate provenite din drepturile TV, estimate la 300 de milioane de euro.

Potrivit revistei Kicker, 13 din cele 36 e cluburi din primele două divizii sunt aproape de faliment din pricina crizei.
AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Hopa! Ce avem noi aici?

2 VIDEO Pe asta ați văzut-o?

3 BREAKING Expert / Raze cosmice dintr-o galaxie îndepărtată au lovit un avion. Acesta a căzut în gol, iar 15 oameni au ajuns la spital

4 Detalii terifiante despre moartea milionarului în crypto Roman Novak şi a soţiei sale. Ce s-a întâmplat înainte de a fi descoperiţi, dezmembraţi, în D…

5 Ce se întâmplă? / Bulgarii, revoltați după ce turcii au scos din apele lor teritoriale petrolierul rusesc lovit de dronele ucrainene