Fotbal/Coronavirus: Două persoane testate pozitiv la Universitatea Craiova

Fotbal/Coronavirus: Două persoane testate pozitiv la Universitatea Craiova

Clubul de fotbal Universitatea Craiova a anunţat, joi, într-o postare pe Facebook, că două persoane din cadrul staff-ului tehnic au fost testat pozitiv la noul coronavirus.

Liderul Ligii I a precizat că toţi fotbaliştii au avut rezultate negative la testarea efectuată săptămâna aceasta. Cele două persoane testate pozitiv sunt asimptomatice, a precizat clubul.

Pe 30 septembrie, Universitatea anunţa că doi fotbalişti au fost testaţi pozitiv, alături de un membru al personalului auxiliar.

În finalul sezonului trecut, mai multe persoane din staff-ul echipei fiind testate pozitiv, iar după ultimul meci antrenorul Cristiano Bergodi a fost şi el testat pozitiv. De asemenea, mai mulţi conducători ai clubului, inclusiv patronul Mihai Rotaru, preşedintele Sorin Cârţu şi managerul general Marcel Popescu, au fost testaţi pozitiv la începutul lunii septembrie.

De la 12 iunie, când au fost reluate meciurile de fotbal, au fost confirmate mai multe cazuri de infectare cu COVID-19 la jucători şi angajaţi ai unor cluburi din Liga I (FC Dinamo, FC Botoşani, CFR Cluj, Universitatea Craiova, Politehnica Iaşi, Astra Giurgiu, FCSB, FC Argeş, UTA, Chindia Târgovişte, FC Viitorul Constanţa, FCSB, FC Hermannstadt) şi Liga a II-a (Concordia Chiajna, Petrolul Ploieşti, ASU Poli Timişoara, Turris Oltul Turnu Măgurele, FC U Craiova 1948, Pandurii Târgu Jiu, FC Farul Constanţa, CSM Reşiţa, Aerostar Bacău).

În rândul arbitrilor, în lotul pentru primele două eşaloane, au fost depistate până acum zece cazuri, persoanele în cauză fiind oprite de la delegări de Federaţia Română de Fotbal.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 DOCUMENTE „Realitatea este mult mai nuanțată și diferită” / Unul dintre cei mai importanți economiști români arată că nu politicienii și clientela de pa…

2 „Toți vor cash, altfel nu mai vin” / Un cunoscut jurnalist dezvăluie un fenomen care se întâmplă deja în relațiile dintre terți deși nu s-a mărit nicio …

3 BREAKING „Ani la rând ni s-a spus că România crește. Ni s-au livrat iluzii” / Mesaj dramatic al ministrului finanțelor!

4 Avertisment dur de la românul care conduce 100 de războinici în prima linie în Ucraina. „Asta nu se face în România și e grav”

5 ALERTĂ Guvernul a aprobat ordonanța care plafonează la 300 lei brut sporul de condiții vătămătoare pentru bugetari!