Fotbal/Coronavirus: Federaţia italiană propune data de 2 august ca termen pentru finalizarea sezonului 2019-2020 din Serie A

Federaţia italiană de fotbal (FIGC) a anunţat joi, printr-un comunicat oficial, că doreşte să stabilească data de 2 august ca termen limită pentru finalizarea sezonului 2019-2020 din Serie A, prevăzut iniţial pentru 30 iunie, informează EFE.

"Această măsură va fi luată în conformitate cu recomandările primite de la FIFA şi UEFA", a precizat FIGC, care a aşteaptă totodată finalizarea "negocierilor dintre ligă şi Asociaţia fotbaliştilor privind definirea prelungirii contractelor care expiră la 30 iunie".

"Lumea fotbalului lucrează fără întrerupere şi într-un mod responsabil pentru găsirea de soluţii concrete şi viabile la criza provocată de Covid-19, inclusiv soluţii care sunt necesare şi indispensabile pentru protejarea competiţiilor din sezonul viitor", a precizat preşedintele FIGC, Gabriele Gravina, citat în comunicat.

Marţi, adunarea generală a cluburilor din Serie A s-a pronunţat în favoarea unei reluări a campionatului, întrerupt pe 9 martie din cauza pandemiei de coronavirus, dorinţă care depinde însă de deciziile guvernului italian. Lider al clasamentului este Juventus Torino, cu un avans de un punct faţă de Lazio Roma, echipa fundaşului român Ştefan Radu.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR