Fotbal/Coronavirus: Liga germană salută decizia politică de repornire a Bundesligii

Fotbal/Coronavirus: Liga germană salută decizia politică de repornire a Bundesligii

Preşedintele Ligii germane de fotbal (DFL), Christian Seifert, a salutat decizia luată la nivel politic de a se permite reluarea Bundesligii de la mijlocul lunii mai, în contextul relaxării condiţiilor impuse în perioada pandemiei de coronavirus, scrie dpa.

Seifert a menţionat că este o veste forate bună, dar a subliniat că există şi o mare responsabilitate de acum încolo în ceea ce priveşte respectarea cu stricteţe a regulilor igienico-sanitare.

''Meciurile fără spectatori nu sunt o soluţie ideală pentru nimeni. Dar într-o criză care ameninţă existenţa unor cluburi, acesta este singurul mod de a menţine actuala construcţie a ligilor. Mulţumesc factorilor de decizie pentru încredere'', a spus Seifert.

Guvernul german a autorizat reluarea campionatului naţional de fotbal de primă divizie, Bundesliga, în a doua jumătate a lunii mai, a anunţat miercuri cancelarul Angela Merkel .

"Bundesliga poate fi reluată în a doua jumătate a lunii mai, respectând regulile care au fost convenite", a declarat Merkel, la încheierea unei reuniuni cu reprezentanţii landurilor, consacrată măsurilor pentru ieşirea din izolare.

Meciurile vor avea loc cu porţile închise.

La aproximativ două luni de la întreruperea competiţiilor din cauza pandemiei, Bundesliga va fi primul mare campionat de fotbal care va fi reluat, pe baza unor măsuri sanitare draconice. Data exactă a reluării va fi stabilită de Liga germană de fotbal (DFL).

Franţa a pus capăt sezonului săptămâna trecută, iar Anglia, Spania şi Italia speră, în cel mai bun caz, să poată relua competiţiile în luna iunie. Alte ţări au stabilit deja momentul reluării sezonului: 9 mai pentru micul campionat al Insulelor Feroe, 30 mai pentru Serbia sau 12 iunie pentru Turcia.

În momentul întreruperii Bundesligii, după 25 de etape, Bayern Munchen era lider, cu un avans de patru puncte faţă de Borussia Dortmund, şi spera să câştige pentru a opta oară consecutiv campionatul.

DFL, care a convocat joi adunarea sa generală, pleda de mult timp pentru această reluare, esenţială pentru echilibrul economic al unui sector care are în Germania 56.000 de angajaţi.

Dacă ultimele nouă etape din primele două divizii se vor putea disputa, cluburile germane vor recupera 300 de milioane de euro din drepturile TV, reducându-şi într-o oarecare măsură pierderile. Din cele 36 de cluburi din primele două divizii, mai mult de 12 sunt aproape de faliment, a indicat presa germană.

În condiţiile în care Germania are un bilanţ sanitar mai bun decât vecinii săi în faţa pandemiei, DFL a prezentat autorităţilor un protocol medical foarte complet, bazat pe multiplicarea testelor de depistare a coronavirusului şi pe numeroase măsuri de protecţie.

Unele voci consideră că pericolul nu este neglijabil. Medicul Wilhelm Bloch, de la Şcoala Superioară de Sport din Koln, a avertizat miercuri în legătură cu consecinţele grave pe care le poate avea o infecţie pulmonară la sportivii profesionişti: "Un sportiv trebuie să ţină cont că o infecţie poate însemna sfârşitul carierei sale".

DFL a anunţat 10 cazuri pozitive în rândul celor 1.724 de teste efectuate la jucători şi membri ai staff-urilor cluburilor din primele două divizii. AGERPRES (AS/autor: Adrian Drăguţ, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Simona Aruştei)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...