Fotbal/Coronavirus: Un DJ acuzat că l-a infectat pe Messi a primit ameninţări cu moartea

DJ-ul argentinian Fer Palacio, care a primit ameninţări cu moartea după ce a fost acuzat că l-a infectat pe fotbalistul Lionel Messi, a afirmat că este negativ la Covid-19, spre deosebire de celebrul său compatriot, scrie ziarul francez Le Figaro.

Testat pozitiv în oraşul său natal, Rosario, unde şi-a petrecut vacanţa alături de familie, Messi nu va putea reveni în Franţa până când nu va putea prezenta un test negativ la coronavirus.

Acesta nu este un caz izolat la PSG, unde sunt pozitivi cinci jucători şi un membru al staff-ului, însă atunci când este vorba de "Pulga", totul capătă proporţii uriaşe.

O fotografie postată la începutul săptămânii trecute de Fer Palacio, în care el apare alături de Messi, a aprins scânteia şi a stârnit reacţii pline de ură faţă de acest DJ argentinian în vârstă de 31 de ani. Ştiindu-se că Palacio a participat la mai multe petreceri după care au fost semnalate cazuri de Covid-19, unii au stabilit o falsă legătură cauză-efect.



Palacio, acuzat că i-a transmis virusul lui Messi, a vorbit despre mesajele insultătoare şi ameninţările cu moartea pe care le-a primit, într-un video postat duminică pe reţelele de socializare.

"Se vorbeşte de mine pe Twitter fiindcă Messi a fost testat pozitiv la Covid-19. Se spune că eu l-am infectat şi chiar m-au făcut criminal", a povestit DJ-ul, adăugând că a fost testat pentru Covid datorită unei deplasări în străinătate. "Ieri (sâmbătă - n. r.), am fost testat fiindcă trebuie să plec în Uruguay şi nu am Covid-19", a spus el.

Deocamdată nu este clar dacă Messi va putea juca duminică la Lyon, în etapa a 20-a din Ligue 1.

''El este constant în contact cu serviciul nostru medical. Când va fi negativ, va putea reveni în Franţa'', a declarat antrenorul Mauricio Pochettino în conferinţa de presă de duminică. AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR