Fotbal:Tricoul purtat de Maradona contra Angliei în 1986, vândut la licitaţie pentru mai bine de 9 milioane de dolari

Fotbal:Tricoul purtat de Maradona contra Angliei în 1986, vândut la licitaţie pentru mai bine de 9 milioane de dolari

Tricoul purtat de fostul mare fotbalist argentinian Diego Maradona la meciul cu Anglia de la Cupa Mondială 1986 a fost vândut la licitaţie pentru aproape 9,3 milioane de dolari, ceea ce a doborât toate recordurile pentru un tricou sport de colecţie, a anunţat miercuri casa de licitaţii Sotheby's, transmite AFP.

Recordul anterior a fost deţinut de un tricou purtat de fostul mare jucător american de baseball Babe Ruth la sfârşitul anilor 1920, care s-a vândut în 2019 pentru 5,6 milioane de dolari. Vânzarea tricoului lui Maradona se desfăşura online din 20 aprilie şi s-a încheiat miercuri dimineaţa.

De peste 35 de ani, tricoul lui Maradona se afla în proprietatea fostului internaţional englez Steve Hodge, care a făcut schimb de tricouri cu mijlocaşul argentinian la finalul meciului câştigat cu 2-1 de naţionala sud-americană, graţie golurilor marcate în repriza secundă de "El Pibe d'Oro".

Maradona a înscris primul său gol în minutul 51 al partidei de pe stadionul Azteca din Ciudad de Mexico în urma unui henţ neobservat de arbitru, pe care el însuşi l-a descris drept "Mâna lui Dumnezeu". A doua sa reuşită a venit în minutul 55, în urma unei acţiuni spectaculoase, în care decarul argentinian a driblat cinci fotbalişti englezi înainte de a trimite balonul în plasă. Acest gol a rămas în istorie drept "Golul secolului".

Diego Maradona, unul dintre cei mai mari fotbalişti din toate timpurile, a încetat din viaţă în urma unui infarct, pe 25 noiembrie 2020, la doar câteva săptămâni după o operaţie pe creier, pentru îndepărtarea unui cheag de sânge.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Gabriela Badea)

* Sursa foto: www.sothebys.com


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Așa o fi? /