
FOTO Asasina Bucureștiului a dat, înainte de alegeri, autorizație de demolare pentru două case vechi de peste o sută de ani, din inima Capitalei/Nicușor Dan reușește să salveze cel mai valoros imobil
”Demolarea a început! Dacă zilele astea aveți drum pe strada Arthur Verona, să vă opriți pe la numărul 21 pentru că, cel mai probabil, va fi ultima dată când veți vedea calcanul emblematic pe care zeci de artiști și-au lăsat amprenta la Street Delivery. De 15 ani, închidem Arthur Verona pentru mașini și o deschidem pentru oameni și tot de 15 ani traducem tema ediției într-un graffiti manifest, pe care îl lăsăm, an de an, pe același calcan. Saddo, Alex Baciu, IRLO, Pisica Patrata, Sweet Damage Crew, Lost Optics, Wanda Hutira , Graffette, ERPS, Obie Platon, KERO ZEN, Pren , Nom Crew, Sorina-Adina Vazelina, Girl Gang Oilers, Cristian Darstar și mulți alți artiști au dat aici cu spray-ul și inima și în felul ăsta, pe Google Maps, casa a fost denumită simbolic Casa cu Graffiti. Ne întrebăm oare ce va apărea în locul ei și de unde atâta ușurință în a distruge patrimoniul construit al Bucureștiului? Se pune că e și zonă protejată?”, anunța ieri pe pagina oficială Street Delivery.
Proprietarii celor două imobile încearcă să scape de ele încă din 2009. Atunci au inițiat un plan urbanistic prin care cereau voie să construiască pe teren, în locul celor două case, un bloc de 9 etaje. În 2016, Corina Șuteu, ministrul Culturii la acea vreme, anunța că imobilele vor fi demolate, însă demolarea nu a mai avut loc în urrma scandalului apărut. SURSA: HotNews.ro