Fotograful britanic David Hamilton, găsit mort în locuința sa din Paris

Fotograful britanic David Hamilton, în vârstă de 83 de ani, cunoscut pentru fotografiile sale cu adolescente de un erotism soft și care a fost acuzat recent de viol de către foste modele cu care a lucrat, a fost găsit mort, vineri seară, la domiciliul său din Paris, relatează AFP.

Pompierii, chemați la domiciliul său cu puțin timp după ora 20.30 (19.30 GMT) în sudul Parisului, au găsit "o persoană în stop cardio-respirator", a precizat o sursă din cadrul serviciilor de salvare.

Decesul a fost declarat o oră mai târziu, iar lângă trupul fotografului au fost descoperite medicamente, a indicat o sursă apropiată dosarului.

Fotograful a fost acuzat recent de mai multe femei, printre care și vedeta de televiziune Flavie Flament, că ar le-ar fi violat când erau niște adolescente.

El a negat că s-ar face vinovat de acuzațiile care i s-au adus și a spus că va depune plângere pentru defăimare. "Sunt nevinovat și trebuie să fiu tratat ca atare", a precizat el într-un comunicat transmis marți AFP.

În cartea sa "La consolation", Flavie Flament a dezvăluit că a fost violată în urmă cu aproape 30 de ani de un fotograf cunoscut, al cărui nume nu l-a dezvăluit atunci.

După apariția cărții și alte femei au făcut declarații în presă că au avut aceeași soartă, sub acoperirea anonimatului.

Vedeta de televiziune a dezvăluit numele presupusului său agresor săptămâna trecută. "Bărbatul care m-a violat atunci când aveam 13 ani este David Hamilton", a spus ea într-un interviu acordat L'Obs.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR