Franţa: 20 de ani de închisoare pentru uciderea unei prostitutate românce

Un individ de 23 de ani a fost condamnat marţi de un tribunal din Nîmes, în sudul Franţei, la 20 de ani de închisoare pentru asasinarea Nicoletei, o tânără prostituată originară din România care visa la o viaţă mai bună în Franţa, notează AFP.

Acuzatul, Anthony Riss, descris ca fiind "coleric" şi "impulsiv", era judecat de luni pentru că a ucis-o pe această tânără de 25 de ani pentru un motiv "sordid": dublarea tarifului practicat.

"Ceea ce este sigur în acest caz este intenţia de a ucide, cinci lovituri de cuţit în zona inimii, prima fiind fatală", a reamintit avocatul general Patrick Bottero în rechizitoriul său.

Victima a fost bătută la Rodilhan, în sudul Franţei, în noaptea de 31 mai spre 1 iunie 2018, "în timp ce îi întorcea spatele" pentru a scăpa din autovehicul şi, "ca şi cum toate acestea nu ar fi fost suficiente, pentru a se asigura că îi dă lovitura de graţie a lovit-o" cu maşina", a continuat Patrick Bottero, vorbind despre "încrâncenare".

Anthony Riss, fost zugrav, a vorbit cu o voce ştearsă, lipsită de viaţă şi nu şi-a exprimat niciun regret, recunoscând doar din vârful buzelor că a înjunghiat-o pe tânără într-o "izbucnire" de furie.

Apărarea a pledat pentru circumstanţe atenuante, printre care faptul că nu a fost niciodată condamnat, şi-a mărturisit crima, suferă de epilepsie încă din copilărie şi este foarte "imatur".

Pauline Garcia, avocata lui Marian, tatăl victimei, un agricultor sărac care nu a putut veni din România pentru proces, a încercat cu multă omenie să creioneze pentru instanţă un portret al Nicoletei, evocând mai ales "legăturile statornice" dintre această fiică unică şi tatăl ei.

Nicoleta, a cărei mamă a murit în 2015, a nutrit speranţa unui "vis francez" pentru a încerca să-şi ajute familia.

Dar, asemenea altor tinere sărace din Europa de Est, ea a căzut rapid în prostituţie şi a fost chiar "victima unor violenţe foarte grave" din partea membrilor unei reţele de proxenetism dezmembrate în 2016 la Nîmes.

Pedeapsa este însoţită de o perioadă de siguranţă de 10 ani. AGERPRES


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 Alegeri Ungaria 2026 / Când apar primele rezultate

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea