Franţa: 60 de suspecţi de pornografie infantilă, arestaţi într-o amplă operaţiune a poliţiei

Franţa: 60 de suspecţi de pornografie infantilă, arestaţi într-o amplă operaţiune a poliţiei

Şaizeci de persoane, suspectate că au descărcat de pe internet şi au vizionat mii de fotografii şi de filmări cu pornografie infantilă, au fost arestate în Franţa începând de luni, în cadrul unei ample operaţiuni, a indicat joi o sursă din poliţie, confirmând o informaţie publicată de cotidianul Le Parisien, transmit AFP şi site-ul postului BFMTV.

Dintre cei arestaţi - care au vârste între 28 şi 75 de ani -, patru sunt suspectaţi şi de viol asupra unui minor, a declarat Eric Bérot, şeful Oficiului central pentru combatarea violenţelor asupra persoanelor (OCRVP), care a coordonat operaţiunea.

Ancheta a fost lansată pe baza informaţiilor obţinute printr-un soft american, Child Protection System, care detectează în lume conexiunile la reţele 'peer to peer', ce permit schimbul de fişiere între internauţi.

Lansate cu puţin înainte de perioada de carantină naţională, investigaţiile au dus la deschiderea a zece proceduri împotriva unor internauţi identificaţi că au descărcat fişiere cu pornografie infantilă.

Ancheta a condus la o amplă operaţiune de poliţie, cu participarea a 220 de poliţişti şi 60 de experţi în infracţionalitate cibernetică.

În urma percheziţiilor domiciliare au fost confiscate în jur de 100 de hard-diskuri, 120 de porturi USB, 60 de computere, telefoane sau tablete, dar mai ales sute de mii de imagini şi de filmări de pornografie infantilă. Printre aceste fişiere au fost descoperite şi scene în care erau violaţi copii.

În urma arestărilor, zece suspecţi au fost deferiţi până acum justiţiei, unul dintre ei fiind condamnat la 10 luni de închisoare cu executare. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?