Franța: A doua arestare în ancheta privind atacul de la liceul din Grasse

Poliția franceză l-a reținut pe fratele unui prieten al adolescentului de 16 ani care a deschis focul joi într-un liceu din Grasse, sud-estul țării, incident în care au fost rănite ușor 14 persoane, transmite vineri AFP, citând o sursă apropiată anchetei.

* Franța: Pista unui atac terorist nu este privilegiată în cazul incidentului armat de la liceul din Grasse (FOTO)

Aceasta este cea de-a doua persoană reținută, după agresor, care a fost arestat joi fără a opune rezistență. Potrivit sursei, atacatorul a 'început să vorbească' cu anchetatorii.

Vineri dimineață se mai aflau în spital trei adolescenți și directorul liceului.

'Nu poate fi avută în vedere nicio legătură cu o acțiune teroristă', a declarat joi procurorul din Grasse, Fabienne Atzori, în timp ce ministrul educației, Najat Vallaud-Belkacem, a vorbit despre 'un act de nebunie al unui tânăr fragil și fascinat de armele de foc' .

Asupra adolescentului au fost găsite arme albe și grenade, fără ca gradul lor de periculozitate să fi fost evaluat imediat. Un dispozitiv artizanal a fost descoperit în rucsacul său și dezamorsat.

Pe conturile de Facebook, Twitter și Youtube deschise pe numele suspectului pot fi văzute mai multe fotografii și înregistrări video ale unor masacre, precum cel din 1999 de la liceul Columbine din Colorado, când au fost ucise 13 persoane.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „L-am avertizat”. Omul de afaceri Dragoș Sprînceană rupe tăcerea, după raportul Congresului SUA: „Am fost în contact săptămânal cu Călin Georgescu”

2 „Eu i-am făcut plângerea penală”. Consilierul lui Ilie Bolojan dezvăluie că l-a reclamat pe Robert Negoiță la DNA

3 Vedeta de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, Ruxandra Luca, surprinsă în ipostaze intime cu un chirurg căsătorit

4 Un document misterios, publicat de Ministerul Energiei și șters după câteva minute / Furnizorii de electricitate și gaze erau acuzați de creșterea nejus…

5 Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, sub control judiciar pe o cauțiune stabilită la 800.000 de lei