Franţa a iniţiat o procedură de retragere a Legiunii de Onoare atribuite lui Bashar al-Assad

Franţa a iniţiat o procedură de retragere a Legiunii de Onoare atribuite preşedintelui sirian Bashar al-Assad, a declarat luni seara, pentru AFP, anturajul preşedintelui Emmanuel Macron.

"Elysee confirmă că o procedură disciplinară de retragere a Legiunii de Onoare" - cea mai înaltă distincţie franceză, creată de Napoleon I - "a fost iniţiată faţă de Bashar al-Assad" de către preşedintele Emmanuel Macron, a arătat preşedinţia Republicii, la două zile după loviturile aeriene franceze contra Siriei.

Preşedintele sirian a primit Marea Cruce (cel mai înalt grad) a Legiunii de Onoare din mâinile preşedintelui francez Jacques Chirac, în 2001, la puţin timp după ce i-a succedat la putere tatălui său, Hafez al-Assad.

Procedura de retragere a Legiunii de Onoare este atributul Marelui Maestru al Ordinului, şi anume preşedintele în exerciţiu al Republicii Franceze. Emmanuel Macron a iniţiat deja anul trecut un demers similar împotriva producătorului american Harvey Weinstein, acuzat de agresiuni sexuale şi viol.

Din 2010, un decret permite simplificarea procedurii în cazul străinilor care au "comis acte contrare onoarei". Legiunea de Onoare a fost deja retrasă ciclistului american Lance Armstrong sau stilistului britanic John Galliano.

În ceea ce priveşte cetăţenii francezi, această distincţie este automat retrasă oricărei persoane condamnate la cel puţin un an de închisoare cu executare. AGERPRES/ (AS - autor: Vicenţiu Purcărea, editor online: Daniela Juncu)


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul