Franţa: Aproape două treimi dintre francezi, 'dezamăgiţi' după un an de preşedinţie a lui Emmanuel Macron

Franţa: Aproape două treimi dintre francezi, 'dezamăgiţi' după un an de preşedinţie a lui Emmanuel Macron

Aproape două treimi (64%) dintre francezi se declară 'dezamăgiţi' de activitatea preşedintelui Emmanuel Macron la un an de la alegerea sa în funcţia de preşedinte al Republicii, potrivit unui sondaj Ipsos/Sopra Steria pentru France Télévisions, publicat miercuri, informează portalul belgian Le Soir.

Mai exact, 36% dintre cei chestionaţi au declarat că sunt 'mai degrabă dezamăgiţi' şi 28% 'foarte dezamăgiţi'. Un total de 36% au spus că sunt 'mulţumiţi' (32% 'mai degrabă' şi 4% 'foarte').

De asemenea, francezii au opinii împărţite când vine vorba de evaluarea evoluţiei Franţei în ultimul an. Pentru 37% dintre ei, 'Franţa nu stă nici mai bine, nici mai rău' şi 'nimic nu s-a schimbat' de la alegerea lui Emmanuel Macron. Un procent de 36% consideră că 'Franţa stă mai rău' (29% cred că 'aceasta este parţial din cauza politicii lui Emmanuel Macron şi a guvernului', în timp ce 7% consideră că 'nu este legat de politica lor').

Pe de altă parte, 27% cred că 'Franţa stă mai bine' (17% datorită politicii duse, 10% - fără legătură cu această politică).

În cele din urmă, 'având în vedere personalitatea şi activitatea' lui Emmanuel Macron, 46% dintre francezi consideră că el nu este 'nici la stânga, nici la dreapta şi nici la centru', în timp ce 35% îl plasează pe partea 'dreaptă' a spectrului politic, 15% - la 'centru' - şi 4% - la 'stânga'.

Sondajul a fost efectuat în 20 şi 21 aprilie, potrivit metodei cotelor, pe un eşantion reprezentativ de 1.013 persoane, cu vârste de cel puţin 18 ani. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Ascultați și citiți ce spune această procuroare despre dosarele lui Vanghelie!

2 VIDEO Cine sunt cei 11 magistrați care s-au dus să vorbească deschis, în fața camerelor de vederi, despre justiție cu președintele

3 De citit... / Frații „suedezi” Micula atacă România prin intermediul unui mare site conservator și pro-trumpist

4 „Nu știu cum au gândit cei de la Cotroceni” / Președintele, ironizat de Augustin Zegrean

5 Scenarii de coșmar privind o nouă eră a războiului. Avertizarea unui profesor asupra unor arme care șterg amintirile soldaților și abilitățile de lupt…