Franța: Gara din Nîmes a fost evacuată sâmbătă seara

Gara din Nîmes, oraș în sudul Franței, a fost evacuată de urgență și blocată de forțele de ordine sâmbătă seara, ca urmare a unei informări care a ridicat suspiciuni referitoare la existența unui schimb de focuri, au informat surse concordante citate de AFP.

Pe contul său de Twitter, prefectura locală a menționat "absența unui schimb de focuri în gara Nîmes", făcând în schimb referire la "o operațiune de verificare după transmiterea unei informări care a ridicat suspiciuni".

În cursul serii, presa spaniolă a transmis că a avut loc un schimb de focuri, iar persoanele care doreau să călătorească pe calea ferată au luat cu asalt rețelele sociale, temându-se că ar putea fi vorba despre un nou atentat.

Această evacuare are loc în condițiile în care Nîmes a găzduit sâmbătă prima etapă a La Vuelta, turul ciclist al Spaniei. Un dispozitiv de securitate de proporții a fost desfășurat în oraș pentru acest eveniment, după atentatele teroriste care au avut loc joi în mai multe orașe din provincia spaniolă Catalonia.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Revoltă în universități după arestarea lui Alexandru Toader și controversa din Baroul Iași

2 Șefa de imagine a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, selectiv, la DIICOT în dosarul de 1,1 milioane de euro

3 Controversații judecători care au prelungit arestul lui Călin Georgescu

4 Răsturnare de situație în Israel: blocul lui Netanyahu preia conducerea la vot

5 VIDEO Prostie fără margini, de-ți vine să vomiți că trăiești în mijlocul unor astfel de personaje, după un filmuleț cu militari în centrul Craiovei